Fără vioară, după o lună de așteptare. Alexandra Conunova a lansat o petiție: Mă simt hărțuită de propria țară

Violonista Alexandra Conunova a lansat o petiție, după ce acum o lună, oamenii legii i-au confiscat pe Aeroportul Chișinău, vioara care ar valora 2 milioane de euro. Violonista susține că a pierdut concerte și a fost nevoită să închirieze o altă vioară, iar ceea ce se întâmplă o face să se simtă „hărțuită de propria țară”.

Foto: Facebook/Alexandra Cununova

„De mai bine de o lună suntem cu toții într-o neclaritate și suportăm un dezmăț total din partea Procuraturii, care la fiecare solicitare de informații din partea avocatului meu, prezintă tot mai multe informații diferite, iar în loc să grăbească și să faciliteze procesul îl tergiversează!

Din conversațiile recente cu proprietarul viorii, care este foarte furios, nu mai sunt sigură că voi putea beneficia de acest instrument după recuperare .

Sunt îngrijorată enorm, în acest răstimp nu numai că am pierdut concerte, a trebuit să-mi schimb orarul, să-mi neglijez copilul meu, să închiriez o altă vioară, să debutez în țări ca Spania și Ungaria cu un instrument care nu corespunde cerințelor și la care am avut nevoie să mă adaptez, nemaivorbind deja de starea mea psihologică și sănătatea mea mintală. Sunt demoralizată și dezamăgită pentru că mă simt hărțuită de propria-mi țară, a cărei faimă o duc în toată lumea de mai bine de 20 de ani. Îmi este știrbită imaginea, îmi sunt compromise numele și activitatea profesională, îmi sunt aduse prejudicii morale și materiale!

Este crud și absolut nedrept. Sunt artistă și menirea mea este să creez! Vreau să revin la normalitate, la viața mea firească - la Muzică! Nu-mi rămâne decat să fac apel la solidaritatea colegilor mei de breaslă , personalități notorii din domeniul artelor, dar și a întregii societăți.

Poate o VOCE COMUNĂ care să facă apel la profesionalism și să fie oprit abuzul ar face minunea, ca să se înțeleagă o dată și pentru totdeauna că nu pot și nu sunt în drept ei să abuzeze de puterea lor, să rețină o proprietate privată străină aici în Moldova, că nu pot să hărțuiască în așa mod viața și activitatea mea profesională,” se arată în petiție.

Petiția integrală aici.

Alexandra Conunova a venit cu o reacție, după ce oamenii legii i-au confiscat pe Aeroportul Chișinău, vioara care ar valora 2 milioane de euro. „Sunt sigură, ca întâmplarea nefericită care mi s-a întâmplat, se va rezolva cu bine în curând”, a menționat violonista.

Procurorii au venit cu unele precizări după ce violonista Alexandra Conunova a fost lăsată fără instrument, la Aeroportul Chișinău. Potrivit unui comunicat emis de PCCOCS, instituția „întreprinde, în continuare, acțiunile de urmărire penală necesare stabilirii circumstanțelor importante investigațiilor care vizează încercarea de scoatere din țară a unei viori datate din secolul al XVIII-lea, fără declararea acesteia, prin Aeroportul Internațional Chișinău, la 22 octombrie curent”.

Vioara, care a fost confiscată, aparținea violonistei Alexandra Conunova, care a împrumutat-o de la maestrul Cedric Berger din Elveția. Aceasta era cap de afiș la TFestival din Moscova, invitată de Vadim Repin, un mare violonist al lumii, iar Stradivariusul, găsit de vameși, este un Giovanni Battista Guadagnini, realizat în 1785, la Turin, și este cunoscut sub numele „Ida Levin”. Despre asta scrie Gheorghe Erizanu, fondatul editurii Cartier. Situația a fost comentată și ministrul Culturii, Sergiu Prodan, care a menționat că responsabilii se află în contact cu Alexandra și întreprind toate eforturile pentru a lămuri situația.

Procurorii au pornit urmărirea penală în baza art. 27, art.248 al.5 din Codul penal, tentativă la contrabandă.


Pub