(foto) 13 medalii de aur, 16 de argint și nouă de bronz pentru UTM la INFOINVENT-2021

4-5-1030×773

Laureații din Republica Moldova ale premiilor Expoziției Internaționale Specializate „INFOINVENT” 2021 și-au primit distincțiile, în cadrul unui eveniment care a avut loc la sediul Agenției de Stat pentru Proprietatea Intelectuală (AGEPI). Din cauza pandemiei COVID-19, la festivitatea de premiere au fost invitați doar reprezentanți ai instituțiilor și companiilor participante, prin intermediul cărora au fost transmise distincțiile, dar și mesajele de felicitare și distinsă apreciere.  

La ediția din anul curent a INFOINVENT Universității Tehnice a Moldovei i-au revenit 13 medalii de aur, 16 medalii de argint și 9 medalii de bronz. De asemenea, UTM-iștii și-au înscris în palmares și două trofee importante: Trofeul AGEPI „Cel mai reușit design industrial” – pentru lucrarea „Soluționarea estetică și constructivă a edițiilor de carte cu jocuri de grup pentru copii cu vârsta de 7-11 ani”/„Aesthetic and constructive solution of book editions with group games for 7-11 years of children” (autori: Magdalena ZAHARIA și Viorica CAZAC), dar și Trofeul „Cea mai bună creație a tinerilor” – pentru lucrarea „Electromobil pentru persoane cu dizabilități”/„Electric car for people with disabilities” (autori: Mircea ZUBCU și Valeriu PODBORSCHI).

Lista integrală a lucrărilor distinse cu premii și medalii în cadrul ediției actuale a EIS INFOINVENT poate fi accesată pe site-ul Expoziției.

În anul curent, Expoziția Internațională Specializată „INFOINVENT” s-a desfășurat în format online, în perioada 17-20 noiembrie 2021, sub egida Agenției de Stat pentru Proprietatea Intelectuală, Ministerului Educației și Cercetării, Ministerului Culturii, Agenției Naționale pentru Cercetare și Dezvoltare și Agenției Naționale de Asigurare a Calității în Educație și Cercetare.

Taguri: #PromoUTM
Share: Share on Facebook Share on Twitter Share on Telgram
Autoare:Ilinca Televca
Comentarii
  • Știri pentru tine
  • Lifestyle din stânga nistrului

  • Portalul CIVIC.MD: Activitati ONG, anunturi, granturi, job-uri, voluntariat, evenimente