Actualitate

Gimnaziul cu predare în limba rusă din satul Misovca, raionul Ialoveni, va fi închis

„Trist și revoltător în același timp !!! Careva factori de decizie din consiliul raional Ialoveni nu le pasă de solicitările populației din satele Misovca și Alexandrovca, Homuteanovca și de soarta elevilor. Ieri la orele 17:00 am primit o înștiințare prin care sunt informat de demararea procesului de fuziune a gimnaziilor Gangura și Misovca”, a scris Bobeica.

Primarul a atașat și decizia autorităților, în care este menționat că fuziunea celor două școli va avea loc la sfârșitul anului de studii 2021-2022.

Totodată, Marcel Bobeica este indignat de faptul că “totul se face cu scopul de economisi bani, care sunt asigurați de stat conform legislației”.

„Fără a coordonarea prealabilă cu conducerea acestor instituții cum prevede legislația în vigoare și fără consultare cu părinții și angajații instituțiilor, chiar dacă la ședința comisiei de specialitate s-a cerut acest lucru de la consilierii prezenți. Se dorește aprobarea deciziei pe urma sa discute cu populația, această e o încălcare a drepturilor elevilor, profesorilor. Pe nimeni nu le interesează viitorul copiilor”, a mai scris Marcel Bobeica.

Sursa: today.md

Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmărește TIMPUL pe Google News și Telegram!


Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *