Ministrul Finanțelor vine cu promisiuni pentru sindicaliști: Vom acoperi o parte din solicitări din ce resurse există, restul le vom aloca în 2022

Ministrul Finanțelor, Vadim Budianschi, a explicat cum „a dispărut premiul anual pentru 2020”: până atunci, această primă era plătită pentru anul precedent, în 2020 Parlamentul a modificat legea și a spus că începând cu 2021 această primă anuală va fi alocată în cadrul curent, anul de gestiune. Totodată, acesta a ținut să menționeze că „o parte din solicitări vor fi acoperite din resursele existente, iar restul vor fi alocate în 2022”.

Foto: gov.md

„Până în 2020, această primă era plătită pentru anul precedent. În 2020 Parlamentul a modificat legea și a spus că începând cu 2021 această primă anuală va fi alocată în cadrul curent, anul de gestiune. În așa mod anul 2020 a rămas fără primă anuală. În 2021 resurse pentru prima anuală expres nu au fost planificate, a fost planificat un anumit fond de salarizare, reieșind din datele pentru 2020. Pentru 2021 bani pentru aceasta nu au fost alocați.

Modificarea propusă de noi nu se referea nicicum la anul 2021, ea este una de viitor, începând cu 2023. Acum noi lucrăm în baza legii, care este în vigoare. Cu toate acestea, noi vom acoperi o parte din solicitări din ce resurse există, restul le vom aloca în 2022”, a spus ministrul Finanțelor.

Confederația Națională a Sindicatelor din Moldova protestează în fața Parlamentului. În fața sediului sunt prezenți peste 100 de cetățeni


Pub