(video) Au mers la vot, dar au „pupat ușa”: Bălțeni, revoltați de anularea alegerilor, cu o oră înainte de scrutin

Mai mulți alegători din Bălți au făcut cale întoarsă. Aceștia s-au arătat nemulțumiți de suspendarea alegerilor: „idioți, cum să anulezi cu mai puțin de oră înainte de scrutin, mulți nici nu erau la curent”.

Foto: Colaj UNIMEDIA

Bălțenii, revoltați de suspdenarea alegerilor nu au ales cuvintele pentru a-și exprima nemulțumire.

„Интересно девки пляшут” (n.r. interesant stau lucruri), spune unul dintre alegători.

„Idioți. Cum să anulezi cu mai puțin de oră înainte de scrutin”, susține alt bălțean.

Comisia Electorală Centrală (CEC) a luat act de hotărârea Judecătoriei Bălți și decizia Curții de Apel Bălți cu privire la anularea înregistrării concurentului electoral Marina Tauber, desemnat de Partidul Politic „Șor” la funcția de primar în cadrul alegerilor locale noi din municipiul Bălți.
„„În context, membrii CEC au constatat imposibilitatea desfășurării celui de-al doilea tur al alegerilor locale noi pentru funcția de primar cu un singur candidat în circumscripția electorală municipală Bălți, în condițiile în care legislația electorală prevede că turul doi al alegerilor se organizează cu 2 candidaţi”.

Hotărârea vine după ce magistrații Curții de Apel Bălți au păstrat decizia instanței de fond de eliminare a candidatului electoral Marina Tauber din cursa electorală.

La 1 decembrie, CEC a solicitat Judecătoriei Bălți excluderea Marinei Tauber din cursa electorală. Tauber a spus că până la decizia instanței încă este candidată.

Pe 4 decembrie, după o ședință ce a durat practic toată noaptea, Judecătoria Bălți a acceptat cererea CEC.


Pub