Stop vot în cinci localități: Începe numărarea sufragiilor exprimate astăzi

Secțiile de vot din cele 5 localită se declară închise. Al doilea tur de scrutin al alegerilor locale noi pentru funcția de primar în 5 localități din țară s-a încheiat, urmează numărarea voturilor. Potrivit datelor preliminare dreptul la vot a fost exercitat astăzi de 4 847 de alegători. 

Foto: UNIMEDIA

Comisia Electorală Centrală (CEC) informează că, la ora 21.00, s-a încheiat procesul de votare în toate secțiile deschise în cele 5 localități unde astăzi a fost organizat turul doi al alegerilor locale noi pentru funcția de primar.

În baza informațiilor deținute de CEC, prezența la urnele de vot în cele 5 circumscripții electorale a fost următoarea:

- satul Opaci, raionul Căușeni – 947 (36,58%) alegători;

- comuna Hîrtop, raionul Cimișlia – 668 (37,32%) alegători;

- orașul Cupcini, raionul Edineț – 2 284 (31,74%) alegători;

- satul Bălceana, raionul Hâncești – 542 (40,81%) alegători;

- comuna Cneazevca, raionul Leova – 406 (43,01%) alegători.

Potrivit CEC, Codul electoral prevede că, la al doilea tur de scrutin, se consideră ales candidatul care a obţinut cel mai mare număr de voturi, indiferent de numărul alegătorilor care au participat la alegeri. În caz de paritate de voturi, se consideră ales candidatul care a obţinut cel mai mare număr de voturi în primul tur de scrutin. În cele ce urmează, birourile electorale ale secțiilor de votare vor începe numărarea voturilor și după întocmirea proceselor-verbale, CEC va prezenta rezultatele preliminare ale scrutinului de astăzi.

Informația poartă un caracter preliminar, până când la Comisia Electorală Centrală vor fi prezentate documentele electorale în original.

În această dimineață, Comisia Electorală Centrală (CEC) a luat act de hotărârea Judecătoriei Bălți și decizia Curții de Apel Bălți cu privire la anularea înregistrării concurentului electoral Marina Tauber, desemnat de Partidul Politic „Șor” la funcția de primar în cadrul alegerilor locale noi din municipiul Bălți.

„În context, membrii CEC au constatat imposibilitatea desfășurării celui de-al doilea tur al alegerilor locale noi pentru funcția de primar cu un singur candidat în circumscripția electorală municipală Bălți, în condițiile în care legislația electorală prevede că turul doi al alegerilor se organizează cu 2 candidaţi”.


Pub