Artizanii Gustului ne spune povestea celor 11 ani de Creme de la Creme – “Micul Paris” din inima Chișinăului

Artizanii Gustului este o producție locală despre cei mai buni bucătari din Republica Moldova.

În episodul de săptămâna trecută descoperim istoria acestui restaurant reprezentativ pentru orașul nostru, povestită de proprietara și patisera Anastasia Guțu și bucătarul-chef Alexei Poleakov.

Creme de la Creme s-a născut în Chișinău acum 11 ani, ca să ajungă să fie patiseria franceză cunoscută drept “Micul Paris” din inima Chișinăului.

Anastasia Guțu ni se destăinuie în episod că proiectul Creme de la Creme este pentru ea ca cel de-al patrulea copil. Iar grija care i-o poartă este într-adevăr uimitoare.

Crearea a ceea ce este azi Creme de la Creme a fost o adevărată provocare, spune ea.

“Mereu învățam, căutam, îmi imaginam conceptul, știam chiar și numele, însă tot nu se așezau lucrurile.

Mereu găteam ceva acasă, întruna îmi veneau în minte inovații, în continuu plecam să studiez. Și toate acestea trebuiau să ducă la ceva, ca să îmi transform în realitate această idee.”

Bloggera Olea Bux,  prietena Anastasiei, ne-a povestit cum a crescut proiectul de la bun început și cât de dificil este să menții o cafenea fără a face compromisuri în calitate. Tot de la ea aflăm că Anastasia a investit enorm în a-și desăvârși permanent cunoștințele în patiserie, participând la cele mai bune traininguri din lume.


Astfel, de 11 ani Creme de la Creme oferă chișinăuienilor și oaspeților deserturi după cele mai bune rețete franceze, pregătite conform celor mai înalte standarde tehnologice.

Este primul restaurant care a adus în Chișinău conceptul dejunului la cafenea și a dat un suflu nou gastronomiei locale prin gustul autentic francez manifestat în fiecare detaliu.

Tot în acest episod îl cunoaștem și pe Alexei Poleakov, cel care este bucătarul-chef Creme de la Creme de trei ani.

Alexei a reușit să formeze un tandem minunat cu Anastasia și echipa din bucătărie. Este un bucătar dedicat, perseverent și cu abordare profesionistă și riguroasă. Iar stagierea în Franța i-a oferit ocazia să învețe de la mentori cu experiență în restaurante distinse cu stele Michelin.

Dacă vreți să aflați povestea acestui restaurant și a celor doi eroi, vă invităm să urmăriți episodul. Vizionare plăcută!”Probabil că toate bucatele gătite de mine, de la toate restaurantele la care am activat, pot fi considerate rețete de autor. Mă străduiesc să găsesc timp să creez un mozaic din anumite sosuri și bucate, să caut idei.” – spune Alexei.

Stați aproape pentru noile episoade și nu ratați ocazia de a le vedea pe cele precedente. De asemenea, puteți urmări proiectul „Artizanii Gustului” pe facebook și instagram.


Emisiunea a fost produsă cu susținerea IREX și Ambasadei SUA în Moldova. Conținutul nu reflectă neapărat opinia Ambasadei SUA în Moldova și/sau a organizației IREX.

Preluarea textelor de pe Moldova.org se realizează doar în limita maximă de 2000 de semne, cu 2 link-uri directe spre articolul citat în prima și ultima propoziție a fragmentului preluat. Fotografiile/infograficele de pe platforma moldova.org pot fi preluate în număr de maxim 2 bucăți per material și doar cu menționarea Moldova.org și numele autorului/autoarei.