image
Sursa foto: Jurnal.md // Nadejda Roșcovanu

40 la sută din populația municipiului Chișinău s-a vaccinat împotriva COVID-19

40% din populația generală a municipiului Chișinău s-a vaccinat împotriva COVID-19. Informația a fost făcută publică de șeful interimar al Direcției asistență socială și sănătate, Boris Gâlcă, în cadrul ședinței serviciilor municipale.

Șeful interimar a declarat că autoritățile sanitare ale capitalei sunt gata să ofere experiența lor autorităților naționale.

„Am propus ca autobuzul de vaccinare să fie pus la dispoziția unor acțiuni de imunizare la nivel național. Pe de altă parte, este foarte ușor ca aceste puncte mobile să fie dispuse pe baza unor autobuze. Noi vom împărtăși experiența de amenajare pentru a fortifica imunizarea la nivel național”, a menționat Gâlcă.

În același timp, oficialul a subliniat că din cauza incidenței ridicate de coronavirus, 143 de îmbolnăviri la 100 de mii de locuitori, municipiul Chișinău rămâne în cod portocaliu de alertă de sănătate și va continua mai multe activități de promovare a imunizării anti-coronavirus.

Noutăţile partenerilor

comentarii: