Turismul mondial va înregistra pierderi de 2.000 de miliarde de dolari în 2021 din cauza pandemiei

29 Nov. 2021, 09:13
 // Categoria: Actual // Autor:  Lupu Eduard
29 Nov. 2021, 09:13 // Actual //  Lupu Eduard

Sectorul turismului global se aşteaptă la pierderi de 2.000 de miliarde de dolari în acest an sub efectul restricţiilor legate de pandemia de COVID-19, a anunţat luni Organizaţia Mondială a Turismului (UNWTO) cu sediul la Madrid, care apreciază că reluarea activităţilor în acest sector este lentă şi fragilă, informează Agerpres, conform AFP.

Această estimare, similară cu pierderile din 2020, vine pe fondul unor noi restricţii impuse în special în Europa pentru a face faţă unui nou val al epidemiei şi variantei Omicron, detectată pentru prima dată în Africa de Sud şi care se răspândeşte în prezent în întreaga lume.

Potrivit UNWTO, 46 de ţări sunt în această etapă închise complet pentru turişti, adică o destinaţie din cinci, iar 55 de state sunt parţial deschise. În schimb, patru ţări au ridicat toate restricţiile: Columbia, Costa Rica, Mexic şi Republica Dominicană, notează Agerpres.

Din cauza incertitudinilor care planează asupra evoluţiei epidemiei, UNWTO avertizează că redresarea turismului mondial va fi lentă şi fragilă.

Ratele inegale de vaccinare şi noile tulpini de COVID-19, inclusiv varianta Omicron, ar putea încetini redresarea, subliniază organizaţia onusiană, care se teme şi de efectele recentei creşteri a preţului petrolului asupra călătoriilor.

Realitatea Live

20 Apr. 2024, 12:37
 // Categoria: Bănci şi Finanţe // Autor:  Lupu Eduard
20 Apr. 2024, 12:37 // Bănci şi Finanţe //  Lupu Eduard

Depozitele la termen înRepublica Moldova au înregistrat o scădere semnificativă în luna martie 2024, conform datelor furnizate de Banca Națională a Moldovei. Depozitele noi atrase au totalizat 2,6 miliarde de lei, înregistrând o diminuare cu 28,9 la sută față de luna precedentă, februarie 2024.

Din totalul depozitelor atrase, cele exprimate în moneda națională au reprezentat o pondere majoră de 69,3 la sută, însumând 1,8 miliarde de lei, în scădere cu 30,4 la sută față de luna anterioară. Depozitele exprimate în valută au totalizat 813,2 milioane lei, înregistrând o descreștere de 25,2 la sută.

Rata medie nominală la depozitele noi atrase în moneda națională s-a diminuat cu 0,26 puncte procentuale, ajungând la 3,55 la sută, în timp ce rata medie la depozitele exprimate în valută s-a redus cu 0,30 puncte procentuale, atingând 1,50 la sută.

În ceea ce privește termenele de plasare, depozitele cu termene de la 6 până la 12 luni au înregistrat cea mai mare pondere, reprezentând 43,8 la sută din totalul depozitelor la termen, urmate de depozitele cu termene de la 2 până la 5 ani, cu o pondere de 23,0 la sută.

Depozitele persoanelor fizice au însumat 2 091,3 milioane lei în luna martie 2024, înregistrând o scădere de 32,6 la sută față de luna precedentă. Depozitele cu termene de la 6 până la 12 luni au fost cele mai solicitate, reprezentând 43,7 la sută din totalul depozitelor persoanelor fizice.

Rata medie la depozitele atrase în moneda națională de la persoanele fizice s-a micșorat cu 0,18 puncte procentuale, ajungând la 3,64 la sută, în timp ce rata medie la depozitele exprimate în valută s-a diminuat cu 0,25 puncte procentuale, atingând 1,49 la sută.

Comparativ cu luna precedentă, depozitele în moneda națională ale persoanelor juridice au înregistrat o creștere de 30,4 la sută, ajungând la 450,2 milioane lei, în timp ce depozitele în valută ale acestora s-au redus de 2,7 ori, totalizând 103,1 milioane lei.

Rata medie la depozitele atrase în moneda națională de la persoanele juridice s-a micșorat cu 0,43 puncte procentuale, ajungând la 3,30 la sută, în timp ce rata medie la depozitele exprimate în valută s-a diminuat cu 0,40 puncte procentuale, atingând 1,58 la sută.

Pentru mai multe știri urmărește-ne pe TELEGRAM!

 
Atmosferă de poveste la Târgul de Crăciun din Chișinău
Atmosferă de poveste la Târgul de Crăciun din Chișinău
Construcția drumului de ocolire a satului Bahmut din raionul Călărași este în toi
Construcția drumului de ocolire a satului Bahmut din raionul Călărași este în toi
Expoziția sculptorului Virgil Scripcaru, la Chișinău
Expoziția sculptorului Virgil Scripcaru, la Chișinău
Covor moldovenesc, „așternut” pe aleea Grigore Vieru din Capitală
Covor moldovenesc, „așternut” pe aleea Grigore Vieru din Capitală
Târgul de cariere Chișinău 2021: Hai că variante există
Târgul de cariere Chișinău 2021: Hai că variante există
Expoziţia Internaţională World Press Photo, la Chișinău
Expoziţia Internaţională World Press Photo, la Chișinău