Au transpirat concurenții, dar și jurații: Alegerea a fost grea, iar două voci din Moldova au ajuns în finala SuperStar

 Cu multe emoții și cu visul de a-i impresiona pe jurați și cei de acasă, alți 8 concurenți au făcut spectacol aseară, pe scena de la SuperStar. Două din trei bilete în finală le-au luat concurenții din Moldova, Daniel Șveț și Mădălina Țurcan. Din nefericire, Daniela Bejan și Irina Revenco nu au trecut în etapa următoare, relatează SHOK.md.

Foto: SHOK.md

Daniel Șveț i-a uimit pe jurații SuperStar. El a fost aplaudat în picioare după o interpretare impecabilă.

Carla’s Dreams: „A fost senzațional. Sau putem să luăm dicționarul de sinonime de la cuvântul superb și să le spunem pe toate și aia e tot. Nu cred că e nevoie de altceva”.

Mădălina Țurcan a primit doar laude de la jurați. Aceasta a dezvăluit că participarea la SuperStar a maturizat-o. „Este cea mai importantă seară. Sunt pregătită din toate punctele de vedere”, a spus tânăra de 16 ani înainte de a urca pe scenă.

„Îmi place energia ta. Nu ți-a păsat că este concurs. Nu ți-a păsat de nimic”, i-a spus Raluka după prestație.

Carla’s Dreams: „Mersi frumos că ne-ai dăruit o bucățică din sufletul tău”.

Lăudată a fost și interpretarea Irenei Revenco. „Nu pot spune absolut nimic rău despre Irina pentru că tehnica ei este net superioară tuturor. Mereu a cântat impecabil”, e de părere Carla’s Dreams, iar Marius Moga a adăugat: „Îmi place felul în care emiți sunetul. E atât de cristalin și de clar. Ai ceva special!”


Daniela Bejan a cântat cu gândul la iubitul ei, dar nu i-a convins pe jurați: „A fost atât de neconvingătoare încât cred că dacă ar fi cântat-o în preselecții nu ar fi trecut mai departe”.

După primele trei semifinale SuperStar, se cunosc primii nouă concurenți pe care îi vom auzi mai departe: Alexandru Precup, Daniel Șveț, Mădălina Țurcan, Victoria Peșterean, Ana Stănciulescu, Maria Ojică, Maria Jugănaru, Romina Apostol și Bianca Bîsceanu.

Show-ul va continua în această seară, la Pro TV Chișinău.  Pe scenă vor urca Adriana Onceanu, Alessandro Mucea, Anastasia Chirillovskaia, Artiom Topal, Monica Roșu, Naomi Prie, Patricia Cotuț și Stephen Moisă.


Pub