Chișinăul s-a înfrățit cu Suceava: Acordul, semnat astăzi de Ion Ceban și Ion Lungu

Primarul capitalei, Ion Ceban, a semnat, astăzi, la Suceava acordul de înfrățire a Chișinăului cu municipiului Suceava. „În urma înfrățirii ne-am propus să avem mai multe proiecte pe care să le implementăm împreună”, a scris Ceban într-o postare pe facebook.

Foto: facebook
„De astăzi municipiul Chișinău este înfrățit cu municipiul Suceava. Am semnat Acordul de înfrățire cu primarul Ion Lungu. În urma înfrățirii de astăzi ne-am propus să avem mai multe proiecte pe care să le implementăm împreună. Acordul prevede consolidarea relațiilor de cooperare și promovare în comun a unor proiecte de dezvoltare comercial-economică între orașe, de obținere a finanțărilor pentru derularea unor programe privind protecția mediului, serviciilor edilitare, precum și organizarea schimburilor de experiență și bune practici în domeniul medical, în scopul familiarizării reciproce cu noile tehnologii în sfera proceselor de diagnosticare și tratament.

Relațiile dintre Chișinău și Suceava s-au dezvoltat și consolidat prin organizarea vizitelor oficiale, asigurarea comunicării și a schimbului de informații cu scopul de a îmbunătăți activitatea și serviciile oferite de administrația publică locală.

Prin semnarea Acordului de înfrățire dintre Chișinău și Suceava, se propune intensificarea schimbului de experiență în domeniul de învățământ, cultură, sport și turism care vor contribui la dezvoltarea durabilă a orașelor. Primăria Chișinău are o colaborare frumoasă și cu județul Suceava. În acest an am semnat și un Acord cu conducerea Județului”, a menționat Ion Ceban. 


Totodată, liderul Platformei Demnitate și Adevăr, Andrei Năstase cu această oacazie a venit cu un mesaj de felicitare.

„În aceste clipe trăim poate cele mai puternice sentimente de care sunt capabili să se bucure oamenii. Împreună cu colegii mei din Platforma DA ne aflăm la Suceava, unde în aceste momente se semnează acordul de înfrățire a Chișinăului cu municipiul Suceava, oraș din partea căruia am primit, cu modestie și recunoștința, titlul de cetățean de onoare.

Țin să mulțumesc, și cu această ocazie, în mod special, primarului Sucevei, Ion Lungu, pentru invitația delegației noastre, președintelui Consiliului Județean Suceava, Gheorghe Flutur, deputatului și prietenului nostru Ioan Balan pentru implicare, dăruire și frățească susținere a năzuințelor noastre istorice și naționale.

Încă acum trei ani, spuneam că singura soluție prin care se poate construi ceva durabil pentru comunitățile noastre sunt înfrățirile pe care ar trebui sa le facem cu cât mai multe comunități românești.

Am muncit, alături de colegii mei, cu toată inima pentru realizarea acestui proiect, pe care astăzi îl vedem cu toții împlinit!

Da, munca fiecăruia dintre noi pentru societate va fi mereu răsplătită dacă este depusă din convingere, cu onestitate și dedicare. Și nu este vorba despre Năstase, Ceban, PSRM, Platforma DA sau oricine altcineva dintre consilieri, ci este vorba despre viitorul comunităților noastre, despre oameni, despre așteptările și speranțele lor. Prin urmare, să lăsăm timpul să ne măsoare vorbele și faptele”, a menționat Andrei Năstase.

Deciza de înfrățire a fost adoptată în cadrului ședinței extraordinare a Consiliului Municipal Chișinău.


Pub