image
Sursa foto: Anatolie Taran // Terramed

Cum alegi un chirurg estetician de calitate

Ce îţi vine în minte atunci când te gândeşti la operaţii plastice? Probabil vedete cu sâni perfect conturați sau poate cu o formă impecabilă a nasului? Mai puţin imaginea unei proceduri reconstructive. Eii bine, spre mirarea tuturor, chirurgia plastică duce în spatele său o istorie surprinzător de veche. Medicina estetică s-a născut înaintea erei noastre şi a fost practicată pe trei continente, Africa, Asia Subcontinentală şi Europa. Cert este faptul că rinoplastiile erau preferatele hinduşilor şi ale egiptenilor antici, încă de pe timpuri. De altfel, unul dintre cei mai timpurii chirurgi esteticieni era Hindus. Acesta practica mai multe proceduri cosmetice, de la grafturi de piele şi până la forme mai complexe de intervenţii plastice.

În acest context, istoria chirurgiei plastice este foarte vastă, întrucât are o evoluţie surprinzătoare care a crescut treptat, dar să ne întoarcem la timpurile noastre. Dacă ai nevoie şi tu de proceduri plastice şi eşti în căutarea unei clinice estetice în Chişinău, însă nu ştii cum să alegi un estetician de calitate, îţi explicăm detaliat, în acest articol, cum trebuie să fie un bun chirurg estetician.

Oferă soluţii personalizate pentru fiecare pacientă

Cât de straniu nu ar suna, dar un medic estetician calificat ştie că nu există o singură soluţie la o problemă, chiar dacă mai multe paciente se adresează la el cu aceeaşi solicitare. Fiecare pacientă este unică, aşa cum corpul fiecăreia este diferit de cel ale altor paciente, de aceea, putem afirma cu încredere că şi soluţiile vor fi absolut diferite. De exemplu, dacă o femeie îşi doreşte să obţină sâni mai atractivi, un chirurg profesionist va discuta calm şi răbdător cu ea despre toate opţiunile posibile: implantul cu silicon poate fi o variantă, dar nu este exclus şi liftingul mamar.

Aşadar, medicul trebuie să fie cât se poate de răbdător, pentru ca să înţeleagă clar ce aşteptări şi temeri are pacienta sa. Este foarte important ca decizia despre intervenţia estetică să nu fie luată în grabă, întrucât pacienta trebuie să se gândească foarte bine la ce anume îşi doreşte. În caz contrar, pot apărea situaţii imprevizibile în care, cu toate că medicul îşi va da toată stăruinţa, clienta sa pur şi simplu nu va fi mulţumită de rezultatul obţinut.

poză simbolpoză simbol

Medicul estetician trebuie să aibă recomandări bune de la fostele paciente

Un lucru absolut normal pentru medicina de astăzi, întrucât internetul ne poate oferi o mulţime de informaţii, şi când e cazul, ba chiar şi recenzii. Un sfat important este să cauţi fotografii cu rezultate obţinute de un anumit medic pentru procedura estetică pe care ţi-o doreşti. De obicei pe site-ul chirurgului sau chiar al clinicii la care doreşti să te adresezi, vei putea găsi o galerie foto de imagini ,,înainte şi după”. În aşa mod, îţi vei putea crea o părere despre modul în care lucrează medicul, iar ulterior vei înţelege dacă acesta te poate ajuta sau nu. Cu toate acestea, în unele cazuri, recenziile pozitive pot veni nu doar de pe internet, întrucât prietenele, colegele de birou sau chiar familia pot veni cu o recomandare bună pentru tine.

De exemplu, Anatolie Taran este un chirurg plastician în Chişinău, care are o experienţă vastă în ceea ce ţine de chirurgia estetică. O simplă diplomă medicală nu poate spune prea multe despre un doctor, dar aprecierile pacientelor vorbesc de la sine. Dacă ai şi tu câteva minusuri estetice sau poate nu te aranjează ceva la tine, acum ai posibilitatea să faci o schimbare frumoasă, cu rezulzate care te vor face mult mai încrezută. Pentru o programare sau o consultație, poți apela: +37379432776 sau +373 (22) 202373.

Noutăţile partenerilor

comentarii: