image
Sursa foto: VIP magazin / AGROMEDIA.md

AGROBRANDS 2021! În premieră absolută VIP magazin și AGROMEDIA.md lansează topul celor mai renumite branduri din agricultură

VIP magazin, revista oamenilor celebri, în parteneriat cu portalul de știri agricole AGROMEDIA.md, lansează cel mai inedit proiect dedicat celui mai important domeniu din Republica Moldova – AGRICULTURA! AGROBRANDS 2021 va scoate în prim-plan zeci de istorii de succes, sute de branduri recunoscute, antreprenori cu cele mai moderne viziuni și nume care conferă valoare acestui domeniu.

„De fiecare dată la lansarea unei noi ediții VIP magazin suntem întrebați ce aducem nou în acest an. Iată că de data asta lansăm un produs special pentru agricultură - AGROBRANDS 2021. Mi se pare un domeniu pe cât de greu, pe atât de fascinant. Vreau sa descoperim cele mai inspiraționale povești de pe câmpuri și din domeniul tehnologiilor. Eu cred că Agricultura mișcă Moldova înainte”, a declarat Rodica Ciorănică, director VIP magazin.

Cristina Untilă, fondatoarea AGROMEDIA.md, a menționat că ideea proiectului AgroBrands i-a venit înainte de lansarea portalului, iar în parteneriat cu VIP magazin va reuși să prezinte adevărata valoare pe care o au numele importante din acest domeniu.

„Ne propunem să edităm un anuar cu cele mai provocatoare povești agricole de la noi din țară, bazate pe idee şi tehnologie. Proiectul va culmina cu o Gală a Eroilor care dau o șansă Moldovei prin Agricultură, Alimentaţie Sănătoasă și Tehnologii. Va fi un eveniment elitar, unde ne vom aduna pentru a ne împărtăși reușitele si pentru a stabili noi colaborări. Partenerii AGROBRANDS 2021 vor fi asociațiile de profil, întreprinderile cu renume, companiile care au scris și mai scriu istorie în agricultura modernă, antreprenori care au ajuns dicolo de hotarele țării, oferind lumii produse de calitate. Fermierii merită să iasă din anonimat și prin proiectul lansat vom aduce un tribut celor care au demonstrat că se poate și aici, acasă”, a menționat Cristina Untilă.

În același timp, AgroBrands 2021 vine să ofere plusvaloare acestui domeniu, să încurajeze iniţiativele și afacerile din agricultură, să motiveze oamenii care și-au făcut din agricultură un stil de viață, dar și să genereze oportunităţi în domeniu, prezentând în același timp inovaţii pentru fermieri, investitori și alţi jucători interesaţi de ecosistemul agro-știinţific.

„În paralel cu istoriile de succes, vom aborda subiecte despre viitorul alimentelor produse în Moldova și despre evoluţia industriei alimentare de provenienţă agricolă, despre inovaţiile care revoluţionează agricultura, modul în care sunt cultivate, procesate și consumate alimentele, oportunităţi și provocări”, au menționat organizatorii evenimentului.

Așadar, pentru a vota brandul preferat, e suficient să accesați linkul și să alegeți un nume din cele 12 categorii:

1. Producători semințe, produse fitosanitare și fertilizanți;

2. Companii distribuitoare de semințe, produse fitosanitare și fertilizanți;

3. Companii distribuitoare de tehnică agricolă;

4. Companii sisteme moderne;

5. Soluții digitale în agricultură;

6. Export produse agricole;

7. Vinării mari;

8. Vinării mici și mijlocii;

9. Produse Eco;

10. Turism rural;

11. Fabrici de procesare;

12. StartUp

VIP magazin / AGROMEDIA.mdVIP magazin / AGROMEDIA.md

Noutăţile partenerilor

comentarii: