„Ne confruntăm cu provocări nu numai din partea Federației Ruse - o posibilă escaladare -, ci și cu provocări interne. Am primit informații că o lovitură de stat va avea loc în țara noastră pe 1 sau 2 decembrie”, a declarat Volodimir Zelenski.
El nu a dat detalii despre complot și nu a acuzat Rusia de implicare.
Rusia comasează trupe la granița cu Ucraina, iar Kievul, Statele Unite și NATO au ridicat îngrijorări privind un posibil atac - sugestie pe care Kremlinul a respins-o ca pe un zvon alarmist.
Moscova și Kievul s-au acuzat reciproc de creșterea tensiunilor în ultima perioadă, provocând temeri că conflictul dintre Ucraina și separatiștii pro-ruși s-ar putea transforma într-un război deschis.
„Avem controlul total la granițele noastre și suntem pregătiți pentru orice escaladare”, a mai spus Zelenski.
Potrivit legislației, suntem obligați să cenzurăm comentariile ce incită la ură, reprezintă atac la persoană sau conțin cuvinte necenzurate.
Vă îndemnăm la discuții decente!