Spionajul electronic în cuplu, o normalitate? De la control până la abuz e doar un pas

Surprinzător de multe persoane care se află într-un cuplu sunt de părere că este normal să-ți spionezi partenerul prin mijloace electronice. În cazul în care există suspiciunea că te-ar înșela, același procent explodează, scrie playtech.ro

Foto: poză-simbol

Pentru a marca cea de-a doua aniversare Coalition Against Stalkerware, co-fondată de Kaspersky, compania de securitate cibernetică a comandat un sondaj la nivel global. Analiza a implicat peste 21.000 de participanți din 21 de țări cu scopul de a afla atitudinile lor față de confidențialitate și urmărirea digitală în relațiile intime.

Ca referință, formularea de stalkerware face referire la instrumentele folosite de o persoană pentru a monitoriza prin mijloace digitale viața privată a altei persoane, prin intermediul unui dispozitiv mobil, fără consimțământul victimei.

Cât de grav este spionajul în cuplu

În timp ce majoritatea respondenților (70%) din cadrul analizei realizate de Kaspersky nu cred că este acceptabil să-și monitorizeze partenerul fără consimțământ, o parte semnificativă a oamenilor (30%) nu văd nicio problemă cu această practică și o consideră acceptabilă, în anumite circumstanțe.

Dintre cei care cred că anumite motive justifică supravegherea secretă, aproape două treimi (64%) ar face acest lucru dacă ar crede că partenerul le este infidel, dacă are legătură cu siguranța acestuia (63%) sau dacă ar crede că este implicat într-o activitate criminală (50%).

Privind diferențele geografice, se observă că cel mai înalt nivel de acceptare privind monitorizarea, în general, vine de la respondenții din regiunea Asia-Pacific (24%), în timp ce în Europa (10%) și în America (8%) mai puțini oameni sunt de această părere.

În privința nivelului de transparență din cupluri, aproximativ 15% dintre respondenți au primit din partea partenerului solicitarea de a instala o aplicație de monitorizare. În mod regretabil, 34% dintre cei care indică acest răspuns au și suferit deja abuzuri din partea unui partener intim.

„Este periculos să justificăm exercitarea oricărui tip de control asupra unui partener în lumina suspiciunii de infidelitate. Campaniile preventive care abordează problemele controlului coercitiv, ale geloziei și infidelității ar fi un instrument valoros împotriva acestor atitudini”, explică Berta Vall Castelló, Research & Development Manager, European Network for the Work with Perpetrators of Domestic Violence (WWP EN).

Cu alte cuvinte, de la instrumente de tip stalkerware și alte forme de spionaj până la o relație abuzivă este un drum foarte scurt.

„Îndemn pe toți cei care se confruntă cu experiențe de acest gen– fie în viața reală, fie prin intermediul stalkerware-ului – și care consideră că ar fi nesigur sau periculos să-și confrunte agresorul, să contacteze o organizație care militează împotriva abuzului domestic pentru a obține sfaturi și sprijin”, spune Karen Bentley, Chief Executive Officer, Wesnet, organizația națională-umbrelă din Australia pentru serviciile împotriva violenței domestice.

Punctual, conform analizei realizate de experții Kaspersky, în primele 10 luni ale anului, din ianuarie până în octombrie 2021, aproape 28.000 de utilizatori de telefonie mobilă au fost afectați de această amenințare cibernetică. În aceeași perioadă, au existat peste 3.100 de cazuri în UE și peste 2.300 de utilizatori afectați din America de Nord. 


Pub