(video) Guvernul a refuzat să „participe și să contribuie la organizarea sărbătorilor de iarnă”. Ceban: Să se clarifice ei cu gazul, cu bradul ne clarificăm noi

Primarul capitalei, Ion Ceban, susține că cei de la guvernare au refuzat să contribuie la amenajările orașului pentru sărbătorile de iarnă. „Este alegerea lor, dar sărbătorile le vom organiza, inclusiv, și pentru cei de la guvernare, să poată să vină cu familiile lor, să se bucure de atmosfera Crăciunului”, a declarat Ion Ceban într-o conferință de presă.

Foto: UNIMEDIA

„Este adevărat că Guvernul a refuzat să participe sau să contribuie cu ceva, ne-a înștiințat oficial. Am solicitat ca măcar acele căsuțe de iarnă, care au fost cumparate anterior, să ne fie oferite și nici în acest caz nu am primit niciun răspuns pozitiv, la fel ne-au refuzat.

În acest sens, cum spuneam, este alegerea lor, dar sărbătorile le vom organiza, inclusiv, și pentru cei de la guvernare, să poată să vină cu familiile lor, să se bucure de atmosfera Crăciunului”, a menționat Ion Ceban.

Primarul a anunțat astăzi că autoritățile locale dau starul amenajărilor pentru sărbătorile de iarnă.

„Cei la Guvern ne-au spus că nu fac nimic și nici nu vor să contribuie cu nimic. Să se clarifice ei cu gazul, cu bradul ne-om clarifica noi”, a adăugat Ceban.

 

Primăria capitalei a anunțat că „nimeni nu va putea fura spiritul sărbătorilor de iarnă”, iar orașul, precum și suburbiile, vor fi amenjate cu luminițe și alte decorațiuni de Crăciun.


Pub