image
Sursa foto: Jurnal.md / Nadejda Roșcovanu

Marina Tauber: „Guvernarea PAS, în complicitate cu Grigorișin, vor să-l bage pe Marcoci în Primăria Bălți pe ușa din dos”

„Guvernarea PAS, în complicitate cu Nicolae Grigorișin, vor să mă elimine abuziv din cursa electorală, în condițiile în care a devenit clar că voi câștiga alegerile pentru primăria orașului Bălți”. Acuzațiile au fost lansate de către candidatul Partidului „ȘOR” pentru funcția de primar al orașului Bălți, Marina Tauber.

Marina Tauber a făcut trimitere la o precizare din comunicatul CEC, potrivit căreia, în cazul în care unul dintre candidații calificați în turul doi de scrutin decide să se retragă din cursă, locul lui este ocupat automat de următorul concurent, care a luat mai puține voturi.

„Vă asigur că această prevedere nu se regăsește în Codul Electoral și nici în alte legi și regulamente în vigoare. Membrii CEC au impus această nouă regulă fără aprobarea Parlamentului și fără a explica de ce era necesară această modificare. Acest punct din hotărârea de ieri lovește exact în mine, pentru că este clar că eu voi câștiga aceste alegeri. PAS are o înțelegere cu Grigorișin, ca acesta să-și retragă candidatura, săptămâna aceasta, și astfel, Boris Marcoci să devină contracandidatul meu în turul doi de scrutin. Iar săptămâna viitoare, cu câteva zile înainte de alegeri, să mă elimine abuziv din cursă, crezând că, în acest fel, candidatul lor va câștiga”, a declarat Tauber, într-o conferință de presă.

În același timp, reprezentantul Marinei Tauber la CEC, avocatul Vadim Banari, acuză că că precizarea făcută de CEC este în afara legii, pentru că instituția nu poate interpreta o lege și nu poate schimba regulile jocului în timpul jocului.

„În lege e scris clar că în cazul în care se retrage un concurent electoral, el este scos din buletinul de vot și rămân ceilalți candidați, adică unul singur în cazul nostru. Apriori nu este corect ca un concurent de pe locul trei sau patru să vină în turul doi în locul altui concurent. Pentru că el vine din cu toată altă fază a competiției electorale. Este turul întâi și este turul doi. Adică dacă se retrag toți candidații, ajung în turul doi niște candidați care nu au beneficiat de susținerea populară, de votul oferit de alegători? Totuși, suntem încrezători că noua conducere a CEC-ului este formată din profesioniști și nu vor admite încălcarea legii”, a spus Vadim Banari.

De cealaltă parte, CEC a venit cu un comunicat în urma acuzațiilor lansate la conferință:

„În contextul unor acuzații nefondate, apărute în spațiul public, CEC vine cu explicații vis-a-vis de unele prevederi ale hotărârii de stabilire a turului doi de scrutin, aprobate în ședința de ieri, 23 noiembrie curent. Pornind de la prevederile alin.2 art. 145 Cod electoral, în cazul în care nici un candidat nu întrunește mai mult de jumătate din numărul de voturi valabil exprimate, în termen de 2 săptămîni se va proceda la al doilea tur de scrutin cu 2 candidaţi care au întrunit cel mai mare număr de voturi în primul tur de scrutin. Acești doi candidaţi se înscriu în buletinele de vot în ordinea descrescătoare a numărului de voturi acumulate în primul tur de scrutin. Potrivit art. 51 alin.5 Cod Electoral, concurentul electoral poate să-şi retragă candidatura printr-o declarație scrisă, adresată organului electoral care l-a înregistrat, dar nu mai tîrziu de 7 zile pînă la ziua alegerilor. Reieșind din aceste două norme și situații specifice înregistrate anterior, la 3 iulie 2018 a fost adoptat Regulamentul cu privire la procedurile de tragere la sorţi, aprobat prin hotărârea CEC nr.1729/2018. În punctul 26 a Regulamentului, pentru a oferi un caracter competitiv scrutinului și a asigura realizarea practică a turului doi în limitele alin.2 art.145 Cod Electoral, este prevăzută expres soluția pentru situația în care un candidat face uz de dreptul său garantat de alin.5 art.51 Cod electoral. Astfel, potrivit pct.26 din Regulamentul citat, în cazul “dacă unul dintre cei doi candidați se retrage din cursa electorală înainte de ziua votării, în cazul organizării celui de-al doilea tur de scrutin al alegerilor pentru funcția de primar, scrutinul se va desfășura între candidatul rămas și următorul candidat care a acumulat cel mai mare număr de voturi în primul tur de scrutin, iar înscrierea lui în buletin se va efectua conform procedurii din primul tur“. Mai mult, atenționăm că asemenea prevederi s-au regăsit, începând cu anul 2015, în hotărârile CEC de stabilire a turului doi de scrutin pentru alegerile locale și se aplică pentru toate circumscripțiile electorale.”

Amintim că în urma alegerilor locale din Bălți, duminica trecută, Marina Tauber, candidatul Partidului „ȘOR”, a obținut 47,93% din voturi, iar Nicolai Grigorișin - 20,93%. Prin urmare, pe 5 decembrie va avea loc cel de-al doilea tur de scrutin, în cadrul căruia bălțenii vor alege între Marina Tauber și Nicolae Grigorișin.

Noutăţile partenerilor

comentarii: