Cum l-a „dominat” Spînu pe Miller și ce s-a schimbat? Chicu: Să recunoaștem, guvernarea „verișoarelor” a jucat exemplar aici

Fost prim-ministru, Ion Chicu, a continuat valul de critici în adresa guvernării, apărut după ce Gazprom a notificat țara noastră să-și achite datoriile, în caz contrar livrările de gaze vor fi sistate. „Ieri, „dominatorul” ne-a relatat, că Gazprom cere achitarea imediată a unei datorii curente de circa 74 mln. dolari, în caz contrar oprește gazul”, a scris Chicu pe rețetele. Acesta susține că „în pofida partidei pierdute cu Miller, trebuie să recunoaștem că guvernarea „verișoarelor” a jucat exemplar, din punct de vedere al PR-ului. Era o sinucidere pură să dai așa bani din buget rușilor, înainte de a primi notificarea de la Gazprom despre închiderea robinetului”.

Foto: UNIMEDIA

„După doar 3 săptămâni de la „triumful lui Spînu la Moscova”, Moldova s-a pomenit iar cu riscul de a rămâne fără gaze în plin sezon rece. De ce s-a ajuns iar aici? De ce este necesar să fie iar luați din buget circa 1,3 mlrd. lei pentru a nu îngheța?

Ieri, „dominatorul” ne-a relatat, că Gazprom cere achitarea imediată a unei datorii curente de circa 74 mln.dolari, altfel oprește gazul. Cum am ajuns doar în câteva săptămâni să acumulăm așa datorie a malului drept? Mai ales că la sfârșit de octombrie cheltuisem deja 300 mln. lei din bugetul statului pe gazul „de la polonezi” ...

Răspuns:

1. Datorită diferenței dintre prețul nou de import al gazelor și prețul vechi de 148 dolari inclus în tariful intern. Doar în octombrie s-au acumulat aproximativ 34-37 mln.dolari (la un consum de circa 52 - 55 mln.metri cubi).

2. Pentru că Spînu a acceptat la Moscova, nu doar că malul drept va asigura plățile pentru livrările curente, dar și că în esență, va achita în avans pentru gazul livrat. Anume de aici apar și celelalte circa 33-37 mln.dolari, pe care trebuie să le achităm rușilor către 22 noiembrie, pentru livrările în prima jumătate a lunii. De fapt, este o plată anticipată, pentru că Moldovagaz va primi de la consumatori plata pentru gazul livrat în noiembrie, tocmai luna viitoare. Dacă va mai primi ceva, că nu-mi imaginez cum oamenii vor plăti un tarif de 2,4 ori mai mare...

Deci, la un preț de 3 ori mai mare a gazului, mai trebuie și să-l plătim anticipat...

Drept urmare a acestui triumf a lui Spînu la Moscova, pentru a nu lăsa țara fără gaze a fost necesar de luat iar bani din buget. Acești bani ar fi suficienți pentru a oferi căte un ajutor bănesc de 2000 lei fiecărui pensionar din Republica Moldova cu o pensie mai mică de 3 mii de lei”, susține fostul premier.

Acesta spune că „spre deosebire de partida pierdută cu Miller, trebuie să recunoaștem că, aici acasă, guvernarea „verișoarelor” a jucat exemplar, din punct de vedere al PR-ului. Că era o sinucidere pură să dai așa bani din buget rușilor, înainte de a primi notificarea de la Gazprom despre „închiderea robinetului”. Speriați că rămânem fără gaz, cele 1,3 mlrd.lei luați din buget nu ne par așa mare pierdere, nu-i așa?”, susține fostul premier.

Totodată, fost deputat al Platformei Da, Alexandr Slusari, spune că „vrea să înțeleg cum a ajuns guvernarea de la achitarea restanței curente față de Gazprom la stângerea cu banii publici” a datoriilor istorice de 1,4 mlrd lei a unui agent economic”.

„Eu achit impozitele și plătesc pentru gazele naturale furnizate. De ce impozitele mele trebuie să meargă nu pentru pensii, salarii, investiții la sate, subvenții pentru agricultorii, ci pentru achitarea datoriilor companiei Termoelectrica? Oare nu este operațiunea respectivă un ajutor de stat pentru aceasta întreprindere și ce vor spune acum alți agenți economici?

Cum facem cu asigurarea concurenței loiale și cu art. 339 al Acordului de Asociere, care prevede că ajutoarele de stat acordate de Uniune sau de Republica Moldova ori prin resursele uneia dintre părți, sub orice formă, care denaturează sau amenință să denatureze concurența prin favorizarea anumitor întreprinderi sau a producției de anumite mărfuri și servicii și care afectează schimburile comerciale între părți sunt incompatibile cu prezentul acord.

Nu știu dacă a fost efectuată expertiza juridică a acestei deciziei referitor la conformarea cu legea cu privire la ajutorul de stat și dacă a fost notificat Consiliul Concurenței. Vreau mâine să aud opiniile doamnei prim-ministre, ministrului Finanțelor și ministrului Justiției și să văd atitudinea Guvernului per ansamblu în privința acestui subiect.

În 2014 a fost creat un precedent grav cu emiterea garanțiilor de stat pentru cele trei bănci devalizate cu încălcarea legii cu privire la ajutorul de stat, fără acordul Consiliului Concurenței. Poate faptul că nici Leancă, nici Candu și nici Arapu până în prezent nu stau la pușcărie cumva a inspirat autorii acestei deciziei dubioase cu cesiune și achitarea datoriilor doar la o singură întreprindere cu mijloacele financiare bugetare.

Sunt curios de ce nu s-a mers pe un contract de împrumut între Energocom și Moldova Gaz cu gajarea unor active ale întreprinderii afiliate a Gazpromului ca garanției de rambursare a împrumutului. De exemplu cu gajarea sediului Moldova Gaz.

Din 29 octombrie, când Andrei Spînu și-a asumat din numele Moldovei achitarea datoriilor Moldova Gaz, Guvernul a avut timp suficient să discute problema nu doar în birourile guvernamentale, ci să facă și audieri publice pe acest subiect, precum și să adreseze la Consiliul Concurenței. Să comunice cu cei, care au de achitat acum subit datoriile Termoelectrica și plătesc salariile celor de la guvernare”, a scris Slusari pe pagina sa de Facebook.

Fosta ministra a Finanțelor, Mariana Durleșteanu a atenționat Guvernul „să nu ia decizii pripite și să creeze o comisie de anchetă a crizei gazelor”. Asta pentru a evita consecințe similare celor din „frauda bancară și concesionării Aeroportului”, declară lidera Partidului Legii și Dreptății.

Lidera Partidului Legii și Dreptății, Mariana Durleșteanu, spune că ministrul Infrastructurii și Dezvoltării Regionale, Andrei Spînu a știut și a tăcut „până astăzi despre obligația Moldovagaz de a efectua plățile pentru achiziția de gaze din octombrie la prețul SPOT de 790$/1000 m3”. Aceasta „speră” că aceste datorii nu vor fi achitate din „taxele și impozitele cetățenilor Republicii Moldova”.

Moldova va expedia o scrisoare Gazprom-ului, prin care va da asigurări că banii pentru consumul de gaze vor fi achitați la sfârșitul acestei săptămâni.

Gazprom a avertizat, pe 22 noiembrie, Republica Moldova că va opri livrările de gaze naturale, dacă nu achită datoriile în 48 de ore.

Președintele Moldovagaz, Vadim Ceban, a confirmat notificarea și a precizat că datoria se ridică la 1,3 mlrd de lei - bani pentru gazul consumat în luna octombrie și 50% în noiembrie.

Minsitrul Infrastructurii, Andrei Spînu a anunțat, pe 23 noiembrie că datoria pentru luna octombrie și avansul pentru noiembrie urma să fie achitată până la data de 20 noiembrie. „Această formulă de achitare pentru gaze este parte a contractului de bază între MoldovaGaz și Gazprom și nu este o condiționalitate nouă. La moment această datorie constituie 74 278 446,91 milioane dolari SUA. Guvernul este în discuții pentru a identifica soluții și a garanta livrarea gazelor”, a declarat Spînu.

Contractul între Gazprom și Moldova-Gaz a fost prelungit pe o perioadă de 5 ani utilizând formula de preț propusă de partea moldovenească. Livrările de gaz conform noului contract au început din 1 noiembrie 2021.


Pub