Compensarea facturilor la gaz, sub lupa CNA: Sunt riscuri de corupție

24 Nov. 2021, 14:25
 // Categoria: Actual // Autor:  Lupu Eduard
24 Nov. 2021, 14:25 // Actual //  Lupu Eduard

Centrul Național Anticorupție vede riscuri de corupție în proiectul de lege cu privire la compensarea facturilor la gaz pentru populație în perioada rece a anului, potrivit expertizei centrului.

Astfel, în raportul de expertiză a CNA pe marginea legii privind compensarea tarifelor la gazele naturale utilizate de consumatorii gospodăriilor casnice se arată că, chiar dacă proiectul a fost elaborat ca să susțină societatea în situația de criză, cauzată de creșterea tarifului la gaze, acesta nu este în concordanță cu politicile statului în domeniul bugetar-fiscal. În proiect nu este clar stipulat dacă există mijloace financiare disponibile de fi alocate pentru implementare”, se spune în raport.

În avizul emis de CNA pe acest proiect, se menționează că au fost identificate norme care instituie ambiguități administrative în ceea ce privește procedura de stabilire și achitare a compensațiilor de către Ministerul Finanțelor. În același timp, proiectul nu reglementează instituția responsabilă pentru stabilirea cuantumului corect al compensațiilor.

Prin urmare, Centrul recomandă reexaminarea proiectului, inclusiv cu stabilirea perioadei exacte de implementare a legii și a procedurii clare de alocarea a mijloacelor financiare.

Potrivit proiectului de lege pentru ajutorul pe timp de iarnă a familiilor cu venituri mici vor fi alocați 523 mil. de lei. De compensarea facturilor la gaz vor beneficia toți consumatorii și vor fi alocați 770 mil. de lei. Pentru un consum de până la 50 de metri cubi de gaz costul metrului cub va fi de 6,8 lei, iar pentru un consum de până la 150 metri cubi prețul metrului cub va fi de 7,9 lei.

Pentru compensarea tarifului la căldură Executivul va aloca 340 mil. de lei. Iar tariful va fi compensat cu 2/3 din factură sau 450 de lei pe lună.

Realitatea Live

19 Apr. 2024, 12:18
 // Categoria: Actual // Autor:  Lupu Eduard
19 Apr. 2024, 12:18 // Actual //  Lupu Eduard

Ministrul Infrastructurii și Dezvoltării Regionale, Andrei Spînu, a făcut public faptul că pentru a remedia situația restanțelor salariale ale angajaților de la Calea Ferată a Moldovei, guvernul va recurge la un credit în valoare de 35 de milioane de lei. Acest credit va fi obținut de la Loteria Moldovei, o întreprindere cu capital majoritar de stat, cunoscută în principal pentru activitățile sale de jocuri de noroc.

Acești bani sunt pentru achitarea salariilor timp de o lună.

Potrivit declarațiilor ministrului Spînu, făcute în cadrul emisiunii „Cutia neagră”, această mișcare financiară este parte a unui plan de achitare a salariilor, însă nu a oferit detalii despre condițiile împrumutului oferit de Loteria Moldovei. A precizat că doar că e o decizie a consiliilor celor două companii și că există un contract. Cu toate acestea, decizia de a lua un împrumut de la Loteria Moldovei a stârnit întrebări și discuții în mediul public, cu privire la raționalitatea acestei alegeri și la implicațiile pe termen lung.

În timp ce oficialii guvernamentali au asigurat că această mișcare este parte a unei strategii gândite cu atenție pentru a asigura viabilitatea financiară a Căii Ferate a Moldovei, mulți rămân curioși să vadă cum se va derula acest proces și care vor fi efectele pe termen lung ale acestei decizii neconvenționale.

Pentru mai multe știri urmărește-ne pe TELEGRAM!

 
Atmosferă de poveste la Târgul de Crăciun din Chișinău
Atmosferă de poveste la Târgul de Crăciun din Chișinău
Construcția drumului de ocolire a satului Bahmut din raionul Călărași este în toi
Construcția drumului de ocolire a satului Bahmut din raionul Călărași este în toi
Expoziția sculptorului Virgil Scripcaru, la Chișinău
Expoziția sculptorului Virgil Scripcaru, la Chișinău
Covor moldovenesc, „așternut” pe aleea Grigore Vieru din Capitală
Covor moldovenesc, „așternut” pe aleea Grigore Vieru din Capitală
Târgul de cariere Chișinău 2021: Hai că variante există
Târgul de cariere Chișinău 2021: Hai că variante există
Expoziţia Internaţională World Press Photo, la Chișinău
Expoziţia Internaţională World Press Photo, la Chișinău