image
Sursa foto: Profimedia Images

Rusia avertizează SUA să nu trimită armament și consilieri militari în Ucraina

Kremlinul a avertizat, marți, că orice decizie a Statelor Unite de a trimite consilieri militari, echipament și armament în Ucraina va accentua tensiunile din regiune și între cele două puteri, relatează Reuters, citat de Digi24.

Avertismentul de la Moscova vine după ce CNN a scris, luni, că administrația americană intenționează să trimită consilieri și armament în Ucraina, într-o perioadă în care Rusia își accentuează prezența militară la graniță. 

„Suntem în mod serios îngrijorați de acțiunile Ucrainei în est și de posibilitatea unei decizii a acesteia de a folosi forța acolo”, a spus purtătorul de cuvânt al Kremlinului, Dmitri Peskov.

Peskov a spus că Rusia nu are planuri să invadeze Ucraina și că țara ar putea să-și „asigure securitatea” prin revenirea în acordul de pace stabilit cu Moscova.

Ucraina, alarmată de concentrarea de trupe ruseşti în apropierea graniţelor sale, a organizat, luni, un nou exerciţiu militar cu implicarea trupelor aeropurtate în apropierea capitalei Kiev.

Statele Unite și-au avertizat aliații în legătură cu o posibilă incursiune rusă pe teritoriul ucrainean, iar oficialii serviciilor de informații americane și britanice suspectează că liderul de la Kremlin vrea să preia controlul asupra unei porțiuni și mai mari din teritoriul Ucrainei, după ce în martie 2014 Federația Rusă a anexat Peninsula Crimeea

Oficiali americani din serviciile de informații le-au spus aliaților că Putin este frustrat de procesul de pace inițiat de Franța și Germania în 2014, după ce Rusia a anexat peninsula ucraineană Crimeea și a instrumentat rebeliunea separatistă din estul Ucrainei.

Unii foști oficiali spun că Putin ar putea urmări acum să asigure opunte de legătură terestră între estul Ucrainei și Crimeea.

Analiștii americani mai cred că liderul de la Kremlin vede următoarele luni ca fiind momentul cel mai bun pentru a acționa.

Noutăţile partenerilor

comentarii: