image
Sursa foto: parlament.md

Situația de la trei cariere, examinată de Comisia de anchetă privind modul de exploatare și impactul asupra mediului

Membrii Comisiei de anchetă privind modul de exploatare a substanțelor minerale utile și determinarea impactului asupra mediului s-au întrunit, astăzi, în ședință pentru a audia entitățile responsabile de monitorizarea și controlul zăcămintelor.

În calitate de raportori au participat reprezentanți din cadrul Ministerului Mediului, Agenției pentru Geologie și Resurse Minerale, Inspectoratului pentru Protecția Mediului, Procuraturii Generale și Inspectoratului General al Poliției.   

Au fost discutate subiecte ce țin de activitatea de extracție a zăcămintelor minerale pe teritoriul a trei cariere din Republica Moldova. Este vorba despre S.A. ”Cariera Micăuți”, Cariera de Granit şi Pietriş din Soroca, precum și cariera de piatră ”Ivanos” din Orhei.

Membrii Comisiei au fost informați despre abaterile de la normele legale și problemele pe durata activității carierelor, în special folosirea terenurilor contrar prevederilor funciare. De asemenea, a fost identificată lipsa actelor privind dreptul de utilizare a teritoriului, au fost efectuate extrageri a zăcămintelor pe terenuri agricole fără schimbarea destinației acestora și fără compensarea pierderilor provocate statului.

Procuratura Generală a raportat despre inițierea cauzelor penale, urmare a ilegalităților înregistrate de-a lungul timpului. Conform informației, pe parcursul a 10 ani, Procuratura a inițiat 55 de cauze penale în acest sens.

Președintele Comisiei de anchetă, Ina Coșeru a subliniat necesitatea îmbunătățirii sistemului de management instituțional și de control, menit să contribuie la administrarea rațională a zăcămintelor de substanțe minerale utile. „Problema continuă de mai mulți ani. Iată de ce, este nevoie să venim cu soluții viabile pentru a aduce la bun sfârșit, inclusiv de a identifica persoanele responsabile de prejudiciul provocat statului, dar și sursa care va acoperi acest prejudiciu”.  

Comisia de anchetă privind modul de exploatare a substanțelor minerale utile și determinarea impactului asupra mediului va continua organizarea unor ședințe sistematice, antrenând în activitatea sa toate autoritățile statului responsabile de acest domeniu.

În total, în Republica Moldova se regăsesc 171 de cariere.

Noutăţile partenerilor

comentarii: