Chicu dezghioacă bugetul țării 2022: „Tăiem de la cantinele sociale și virăm în conturile PAS. Solidaritate, marca Maia Sandu”

Fost prim-ministru, Ion Chicu, a continuat criticile în adresa actualei guvernări, după aprobarea bugetului pentru anul următor. Potrivit lui, „fondul de susținere a populației va primi în 2022 cu circa 11 mln. lei mai puțin ca în 2022”, în timp ce „pentru finanțarea din buget a partidelor politice va fi majorat cu circa 8 mln. lei”.

Foto: UNIMEDIA

„În continuare despre bugetul aprobat pe furiș de Guvernul „celei mai bune” dintre „oamenii buni”...

Fondul de susținere a populației va primi în 2022 cu circa 11 mln. lei mai puțin ca în 2021 (135,55 mln.lei față de 146,4 mln.lei în 2021). Mijloacele acestui fond sunt utilizate pentru acordarea ajutorului pentru cele mai vulnerabile categorii ale populației. Chiar și cantinele sociale se finanțează din aceste mijloace.

În schimb, bugetul pentru anul 2022 prevede o majorare cu circa 8 mln. lei a sumei alocate pentru finanțarea din buget a partidelor politice (42,03 mln.lei față de 34,15 mln.lei în 2021). Bineînțeles, PAS-ul este principalul beneficiar al acestor bani, care vor fi alocați partidelor politice din bugetul țării.

Deci, tăiem de la cantinele sociale și virăm în conturile PAS-ului...

Solidaritate, marca Maia Sandu”, a scris Chicu pe rețele.

Ion Chicu criticat și anterior bugetul „aprobat pe furiș bugetul” pentru 2022, aprobat de Guvernul Gavrilița. Potrivit lui, „salariul unui educator va crește cu 279 lei”, în timp ce „al Maiei Sandu și al lui Igor Grosu - cu câte 1500 lei lunar”. Acesta a mai declarat anterior că „salariul deputaților va fi majorar cu 7,7%, iar cel al pedagogilor - doar cu 5,6%”. Chicu susține că acest buget a fost adoptat pe „furiș”, iar „majoritatea angajaților din sectorul bugetar vor primi în termeni reali salarii mai mici în 2022 decât în 2021”.

„Guvernul Maiei Sandu a aprobat proiectul Bugetului de Stat pentru anul 2022. După cum această guvernare ipocrită ne-a obișnuit deja, proiectul a fost aprobat fără ca cineva să-l vadă măcar cu o zi înainte. Are Maia Sandu ce ascunde... Anul 2022 va fi primul an din perioada recentă, când salariul real în sectorul bugetar va scade. Pentru că majorarea nominală a salariilor va constitui mai puțin de 6% pentru marea majoritate a angajaților din sistemul bugetar, iar inflația este planificată de BNM la circa 13-15%. Cea mai „darnică” Maia Sandu este cu pedagogii și personalul șțiințifico-didactic. Le va mări salariile cu tocmai 5,6%... În schimb, bugetul Președinției va crește cu tocmai 9,3% față de cel aprobat inițial pentru 2021” , a scris Ion Chicu pe pagina sa de Facebook.

La rândul său, fosta ministră a Sănătății, Viorica Dumbrăveanu, a venit cu un comentariul privitor la „impactul social al proiectelor de buget pentru anul 2022”. Aceasta a cricat bugetului social propus de Guvernul Gavrilița, care „prevede anularea indexării pensiilor și alocațiilor sociale, realizată în luna octombrie”. „Indexarea va fi o dată în an – la 1 aprilie, în baza unor noi coeficienți de indexare. Nu se prevede nicio majorare a salariilor pentru personalul medical, respectiv următoarea etapă de majorare a salariilor pentru angajații din prima linie se amână”, a scris Dumbrăveanu pe Facebook.

Guvernul a aprobat în ședința din 19 noiembrie proiectul legii bugetului asigurărilor sociale de stat pe anul 2022.


Pub