(video) Nicu Popescu, după ce a atins tema unirii cu România la Moscova: „Absolut toate forțele parlamentare sunt pentru păstrarea independenței RM”

„Sunt ministrul de Externe al unui stat independent și atâta timp cât sunt ministru de externe orice aș spune referitor la politică este văzut prin prisma postului meu. Acționez în baza legislației. Este o invenție de termen (n.r. cuvântul masiv) care îmi este atribuită. Nu m-am referit la asta niciodată prin prisma masivului. Am spus că majoritatea cetățenilor RM sprijină independența RM, nu m-am referit la sprijin masiv sau nu”. Precizarea a fost făcută aseară de către ministrul de Externe, Nicu Popescu, la emisiunea În Profunzime de la Protv, după ce unele declarații ale sale, oferite în presa rusă, au stârnit reacții negative la Chișinău.

Foto: mfa.gov.md

„Absolut toate forțele parlamentare sunt pentru păstrarea independenței RM, programul de guvernare reiese din menținerea statutului de independență a RM, iar eu ca ministru mă ghidez de cadrul legal, sondajul e sondaj, dar alegerile sunt acea metodă prin care societățile democratice determină ce cred, spun și cum acționează guvernele”, a spus Popescu.

Întrebat cum vede relație cu România, răspunsul a fost următorul:

„Văd relația cu România prin prisma avansării pe ambele dimensiuni atât cea simbolică cât și cea practică. Orice avansare doar în plan simbolic este insuficientă pentru țara noastră, pentru România, și în ultimele 3 decenii a fost mult prea multă simbolică. De aceea, modul în care eu percep relația cu România este bazată pe limba comună, istorie comună, dar vrem să construim mai multă infrastructură comună”, a spus Popescu.


Reprezentanții PUN au protestat ieri la sediul ministerului și au cerut demisia lui Nicu Popescu, nemulțumiți de modul în care a abordat relația cu România, în cadrul unui interviu oferit la Moscova.

Într-un interviu la Moscova, Nicu Popescu a declarat că „majoritatea cetățenilor Republicii Moldova nu-și doresc unirea cu România”.


Pub