Preotul, condamnat pentru abuz sexual, a fost caterisit în 2020: Mănăstirea unde slujea acesta se află sub anchetă internă

Mitropolia Basarabiei „a luat act de condamnarea fostului preot al mănăstirii „Sfântul Apostol Andrei”, or. Durlești, mun. Chișinău”. Într-un comunicat de presă emis de reprezentanții Mitropoliei, se menționează că „Biserica condamnă astfel de manifestări imorale și nu le tolerează, ci le sancționează, de aceea, instituția a colaborat cu Procuratura pentru Combaterea Criminalității Organizate și Cauze Speciale, punând la dispoziție toate documentele solicitate”. În contextul situației, Mănăstirea „Sfântul Apostol Andrei” se află sub anchetă internă, iar până în acest moment a aplicat mai multe măsuri.

Foto: simbol

„Fost viețuitor al Mănăstirii „Sfântul Apostol Andrei”, or. Durlești, mun. Chișinău, a fost primit la ascultare în anul 2012, din motive administrative interioare, din anul 2020, luna iulie, a fost depus într-o treaptă inferioară și anume de cântăreț la strană și simplu viețuitor al mănăstirii (cf. deciziei nr. 207-C/09.07.2020).

Ca urmare a anchetei penale a Procuraturii pentru Combaterea Criminalității Organizate și Cauze Speciale din Republica Moldova, asupra acestuia, și încarcerarea sa în luna noiembrie, anul 2020, sub aspectul săvârșirii unei fapte penale, în cadrul Mitropoliei Basarabiei, la data de 3 decembrie 2020, în ședința extraordinară de lucru a Instanței de Judecată Bisericească s-au dispus următoarele aspecte:

  1. Judecarea în lipsă a persoanei vizate din motivul încarcerării acesteia;
  2. Dispunerea anulării deciziei nr. 219 din 14.11.2019, privind numirea sa de cleric;
  3. Propunerea de caterisire și eliberare din orice funcție din cadrul Mănăstirii „Sfântul Apostol Andrei”.

În urma examinării probelor s-a emis o Decizie Mitropolitană (Nr. 14-C/03 decembrie 2020) de caterisire a fostului cleric ce reprezintă depunerea permanentă din orice funcție clericală fără drept de anulare”, se arată în comunicat.

Aceștia mai spun că la Sediul Mitropoliei Basarabiei nu s-au depus reclamații sau plângeri împotriva fostului cleric și că nu au la cunoștință ca la mănăstirea în care viețuia să fi fost asemenea sesizări.

„Regretăm amarnic cele întâmplate de aceea măsurile luate în cadrul Mitropoliei Basarabiei sunt definitive. Orice greșeală morală sau duhovnicească, produsă de o patimă anume aduce asupra ei consecințe imediate. Purtarea unor astfel de clerici este dăunătoare pentru Biserică și pentru credincioși. Unii ca aceștia s-au rupt din unitatea cu trupul eclezial și au pierdut vrednicia necesară pentru săvârșirea Tainelor.

În acest caz al căderii în păcat al unui cleric, nu este afectată Sfințenia Bisericii. Fiecare își asumă responsabilitatea faptelor sale și este răspunzător în fața legilor canonice bisericești și a Instanțelor de Judecată Civile sau Penale”, menționează aceștia.

Un preot al unei mănăstiri din municipiul Chișinău a fost condamnat la 16 ani de închisoare și obligat să plătească un prejudiciu moral în sumă de 100.000 lei, după ce a abuzat-o sexual, timp de trei ani, pe fiica femeii cu care era în relații de concubinaj. Ulterior, Mitropolia Moldovei a venit cu o reacție.


Pub