Nicu Popescu, la Moscova: Nu ne deranjează că cetățenii din stânga Nistrului dețin pașapoarte rusești. Mulți guvernanți au dublă cetățenie

Viceprim-ministrul Nicu Popescu, ministrul Afacerilor Externe și Integrării Europene al Republicii Moldova, susține că actuala guvernare nu este deranjată de faptul că o bună parte din cetățenii moldoveni din stânga Nistrului dețin pașapoarte rusești. Declarațiile au fost făcute într-un interviu pentru echo.msk.ru, după întrevederea cu ministrul Afacerilor Externe al Rusiei, Serghei Lavrov.

Foto: UNIMEDIA

Întrebat dacă nu îl sperie faptul că „o bună parte a cetățenilor din stânga Nistrului deține pașapoarte rusești, iar o o altă parte de pe malul drept deține cetățenie română”, Nicu Popescu a menționat: Potrivit legislației R. Moldova, era interzisă dubla cetățenie până în 2002-2003. De aproape 20 de ani în țara noastră se permiet dubla cetățenie, avem sute de mii de cetățeni români. Avem și mulți oameni care dețin cetățenia Federației Ruse, a Ucrainei sau a altor state. În principiu, atitudinea față de acest fenomen este calmă în țara noastră, nu ne sperie acest lucru. Nu cred că influențează negativ deciziile pe care le iau și le-au luat multe guvernări moldovenești. Puteți vedea că numărul miniștrilor, prim-miniștrilor, președinților care dețin dublă cetățenie este foarte mare în ultimii 10-15 ani, dar nu vedem ca acest fapt să influențeze procesul de luare a deciziilor”.

Nicu Popescu a declarat că nu a discutat cu ministrul Afacerilor Externe al Rusiei, Serghei Lavrov, subiectul pașapoartelor rusești, însă „absolută maoritate a populației din regiunea transnistreană deține pașaportul moldovenesc”.

„Ei călătoresc fără vize în Uniunea Europeană, în Ucraina, Rusia. Este un pașaport destul de atractiv. Același lucru se întâmplă și în comerț. Marea majoritate a exporturilor din regiunea transnistreană merg în UE și întreprinderile din regiune în baza Zonei de Liber Schimb Aprofundat și Cuprinzător RM-UE. Abordarea noastră este să îi includem în statul R. Moldova, din punct de vedere economic inclusiv. Ei sunt conaționalii noștri, vrem ca ei să se simtă cetățenii statului nostru, inclusiv împărțim cu ei dozele de vaccin pe care le primim”, a precizat Popescu.



Pub