Igor Dodon le sugerează celor din PAS să se lase de „show-uri și abuzuri”: Vor avea efectul bumerangului, exact ca în cazul Plahotniuc

Liderul socialiștilor, Igor Dodon, a venit cu mai multe „sugestii” către guvernarea PAS, în special în contextul ultimelor sondaje „care arată că actuala guvernare pierde din credibilitate”. „Dacă vor continua să batjocorească oamenii s-ar putea ca societatea să dea un răspuns mult mai direct și mai rapid. De aceea, cred că, actuala guvernare ar trebui să lase la o parte aroganța și show-urile, să revină la problemele reale din țară și să discute cumpătat cu opoziția, mai ales că se știe că într-o democrație totul este ciclic”, a declarat în cadrul unui interviu pentru oficial.md.

Foto: UNIMEDIA

„Am văzut date din mai multe sondaje, care arătau mult mai rău și mai realist decât ultimul sondaj prezentat. Dar cel mai bun sondaj pe care noi îl facem este la întâlnirile directe cu oamenii în teritoriu. Situația acolo e mult mai gravă decât o arată sondajele, oamenii au început să vadă tot mai multe probleme sociale acute care apar și foarte puține soluții pentru acele probleme. Mult timp această situație critică nu poate continua. Sau guvernarea PAS începe să ridice salariile și pensiile, cum a promis, sau oamenii vor căuta să scape de această guvernare iresponsabilă, care nu este capabilă să vină cu soluții reale pentru problemele pe care tot ea le-a provocat.

Faptul că președintele Maia Sandu pierde mult din credibilitate, iar primarul general al capitalei, Ion Ceban, promovat de socialiști, a urcat pe prima poziție în încrederea populației este un indicator că lumea își schimbă opinia față de guvernarea PAS, că oamenii încep din nou să treacă prin experiența unei grele dezamăgiri, provocată de un partid de dreapta, exact ca pe vremea AIE. De aceea, nu e deloc întâmplător că s-a echilibrat scorul politic dintre PAS și Blocul Comuniștilor și Socialiștilor. Și cred că este un caz unic în Republica Moldova când un partid care preia guvernarea cade după 100 de zile atât de tare. Vă amintesc că până și dezastruoasa guvernare AIE a avut creșteri mari a încrederii în primele luni, asta ca să înțelegeți cât de mare e acum dezamăgirea oamenilor față de PAS. Iar aici vorbim despre cifre și realități concrete, nu estimări din sondaje. Mergeți în teritoriu și întrebați oamenii, o să vedeți că sondajele sunt încă mult prea indulgente față de realitatea din țară.

Acum guvernarea PAS trebuie să coboare de pe baricade, să se apuce serios de treabă, să comunice constructiv cu opoziția, care are și soluții, și experiența necesară, pe care suntem gata să o împărtășim, deoarece cetățenii trebuie salvați. Dacă însă guvernarea PAS va fi la fel de rigidă și va demonstra aroganță, ea probabil va recurge la ceea ce știe mai bine – la represalii politice și alte show-uri și abuzuri, pentru a unge ochii cetățenilor, doar că abuzurile acestea mai târziu vor avea efectul de bumerang exact ca în cazul lui Plahotniuc.

Noi înțelegem că dacă guvernarea nu le poate da oamenilor pâine, ea va continua circul, dar oamenii sunt deja sătui de teatrul lor politic. Și se poate întâmpla că la următorul sondaj cetățenii vor dori din nou alegeri anticipate, și parlamentare, și prezidențiale, pentru că orice răbdare are o limită. Asta e varianta politică decentă, dar dacă vor continua să batjocorească oamenii s-ar putea ca societatea să dea un răspuns mult mai direct și mai rapid. De aceea, cred că, actuala guvernare ar trebui să lase la o parte aroganța și show-urile, să revină la problemele reale din țară și să discute cumpătat cu opoziția, mai ales că se știe că într-o democrație totul este ciclic, iar opoziția de azi va deveni guvernarea de mâine-poimâine”, afirmă Dodon.

Aproape 53 la sută dintre respondenții unui studiu sociologic, realizat de IMAS, i-au dat cele mai mari note pentru activitate primarului capitalei, Ion Ceban. Astfel acesta s-a clasat pe locul întâi, la acest capitol, printre toți liderii politici din țară. Președinta Maia Sandu este pe locul al doilea, după ce a pierdut câteva puncte procentuale la capitolul încredere din partea cetățenilor, din iunie și până în prezent.


Pub