Vadim Ceban: Moldovagaz va cere majorarea tarifului până la 13 lei, fără TVA, dacă ANRE va scădea prețul pentru consumatori, în decembrie

 Moldovagaz va cere majorarea tarifului la gazul natural pentru luna ianuarie 2022, în cazul în care Agenția Națională pentru Reglementare Energetică va reduce tariful pentru toți consumatorii, cu peste 2 lei, începând cu 1 decembrie. Declarația a fost făcută de șeful Moldovagaz, Vadim Ceban, pentru UNIMEDIA.

Foto: UNIMEDIA

„Dacă nu se va menține tariful pe care l-am propus pentru noiembrie, care acoperă perioada mai lungă, de 14 luni, în decembrie trebuie să cerem majorarea tarifului, de la 1 ianuarie, care urmează să fie între 12 și 13 lei, fără TVA inclus”, a declarat Vadim Ceban, pentru UNIMEDIA.

„Motivul solicitării va fi că în tariful prezentat de ANRE, costul gazului este de 307 dolari pentru mia de metri cubi, costul gazului în decembrie va fi de 450 dolari. Noi trebuie să avem prețul de achiziție acoperit în totalitate. Altel intrăm în datorii. Nu ne putem permite acest lucru”, a precizat șeful Moldovagaz.

Vadim Ceban nu știe, deocamdată, care vor fi acțiunile Moldovagaz în cazul în care ANRE nu va lua în calcul solicitarea furnizorului de gaze și va micșora tariful la gaz, din 1 decembrie, până la 8,16 lei, fără TVA inclus, așa cum se prevede într-o decizie a Agenției, care urmează a fi examinată săptămâna viitoare.

Agenția Națională pentru Reglementare în Energetică vrea să reducă tariful la gazele naturale, pentru toți consumatorii, cu peste 2 lei. Potrivit proiectului, publicat de agenție,  prețul la gaz pentru consumatorii casnici va fi, din 1 decembrie, de 8,16 lei, fără TVA inclus.

Pe 9 noiembrie, ANRE a aprobat un tarif provizoriu la gazele naturale, de 11,08 lei pentru un metru cub de gaze, cu TVA inclus, pentru consumatorii casnici, la solicitarea companiei MoldovaGaz.

Asta după ce s-a scumpit gazul procurat de către Moldova de la concernul rus, Gazprom, până la 450 de dolari pentru o mie de metri cubi, în noiembrie 2021, cu tendița de scădere în lunile ce urmează.


Pub