Ultima oră! Ruslan Flocea riscă să fie demis de la șefia CNA, după ce raportul de activitate a fost respins

Directorul, CNA, Ruslan Flocea, riscă să fie revocat din funcție. Decizia a fost luată cu votul a 56 de deputați PAS. Contra au fost 18 parlamentari de la BCS.

Foto: CNA

Raportul de activitate al Centrului Național Anticorupție (CNA) pentru perioada ianuarie 2016 – 2021 a fost respins cu votul a 56 de deputați. Acesta a fost audiat în lipsa directorului CNA, care a refuzat să se prezinte la ședința plenară.

„Centrul Național Anticorupție nu a fost independent în activitatea sa, iar conducerea instituției nu a organizat și nu a asigurat aplicarea legislației anticorupție într-o manieră eficientă. Indicatorii de rezultat au indicat existența unui management defectuos, lipsa controlului efectiv în privința activității CNA, precum și practici instituționale, care afectează imaginea instituției”, a declarat președinta Comisiei juridice, numiri și imunități, Olesea Stamate.

Proiectul de hotărâre aprobat de către deputați prevede transmiterea Raportului de evaluare a activității CNA Ministerului Justiției, Procuraturii Generale și Serviciului de Informații și Securitate pentru întreprinderea măsurilor necesare.

Iată care au fost recomandările Comisiei:


Acesta urma să vină astăzi în fața deputaților însă a menționat „că decizia de a fi demis a fost deja luată”.

Încă în luna august, ministrul Justiției, Sergiu Litvinenco, a anunțat că șeful CNA va fi supus unei evaluări, care va decide dacă rămâne sau la șefia instituției. Totuși, ministrul afirmă că „cel mai probabil va pleca”.

Săptămâna trecută, Olesea Stamate spunea că Centrul Național Anticorupție ar putea fi comasat cu Procuratura Anticorupție.


Pub