Ruslan Flocea a fost revocat din funcția de director al Centrului Național Anticorupție

flocea-2_76530900

Azi, directorul CNA, Ruslan Flocea, urma să prezinte raportul de activitatea a instituției pentru perioada 2016-2021 însă nu a venit, deoarece „actuala guvernare deja a decis să mă demită”. În lipsa acestuia, deputata PAS, Olesea Stamate a dat citire raportului alternativ elaborat de Comisia juridică, numiri și imunități.

„Se constată o activitate ineficientă și nesatisfăcătoare a Centrului Național Anticorupție în prevenirea și combaterea corupției, a actelor conexe corupției și a faptelor de comportament corupțional”, se arată în proiectul de hotărâre.

În acest sens, Ruslan Flocea a fost revocat din funcția de director al CNA. Decizia poate fi atacată în instanța de judecată.

„Controlul parlamentar asupra activității CNA s-a inițiat în scopul evaluării eficienței instituționale în realizarea misiunii de prevenire și combatere a corupției, necesitatea controlului fiind justificată de nivelul ridicat al corupției și deficiențele de încredere publică în autoritățile responsabile de combaterea acestui fenomen”, se arată în raport.

În perioada 2016-2021, CNA a examinat 6 387 de procese penale, dintre care au fost pornite 3 943 de cauze penale.

Iată câteva concluzii menționate în raport.

Activitatea CNA a fost nesatisfăcătoare în prevenirea și combaterea corupției, CNA nu a fost independent în activitatea sa, iar conducerea centrului din această perioadă nu a organizat și nu a asigurat aplicarea legislației anticorupție într-o manieră eficientă.

CNA nu a dus o evidență deplină și corectă a proceselor penale examinate și a cauzelor penale pe care s-a dispus începerea urmării penale.

Taguri: #Parlament2021
Share: Share on Facebook Share on Twitter Share on Telgram
Comentarii
  • Cineplex

  • Știri pentru tine
  • Lifestyle din stânga nistrului

  • Portalul CIVIC.MD: Activitati ONG, anunturi, granturi, job-uri, voluntariat, evenimente