‹ adv ›
‹ adv ›
‹ adv ›
joi, 18 aprilie, 2024
8.3 C
Chișinău
‹ adv ›
HomepageȘtiriLegea cu privire la comerțul interior ar putea fi modificată

Legea cu privire la comerțul interior ar putea fi modificată

‹ adv ›

Comentarii

‹ adv ›

Ministerul Economiei a anunțat, la data de 16 noiembrie curent, despre inițierea elaborării proiectului de lege pentru modificarea Legii cu privire la comerțul interior, în vederea consolidării și dezvoltării politicilor în domeniul comerțului interior prin prisma excluderii practicilor comerciale neloiale în rândul producătorilor autohtoni și rețelelor de distribuție.

Principalele aspecte pe care le va include proiectul sunt:

  • interzicerea de practici comerciale neloiale;
  • interzicerea de practici comerciale neloiale cu excepția cazului în care acestea au fost convenite anterior prin clauze clare și lipsite de ambiguitate din contract;
  • crearea unui mecanism de raportare a practicilor comerciale neloiale, a unei proceduri de examinare și eventuala sancționare a persoanelor vinovate, prin desemnarea unei autorități competente în acest sens.

Proiectul urmează să transpună la nivel de cadru normativ național prevederile Directivei (UE) 2019/633 privind practicile comerciale neloiale dintre întreprinderi în cadrul lanțului de aprovizionare agricol și alimentar.

Potrivit autorităților, scopul intervenției constă în asigurarea unui cadru legal optim de activitate economică prin combaterea inegalităților în puterea de negociere dintre furnizorul de produse agricole și comerciant.

Recomandările părților interesate, cu privire la proiectul de lege propus, pot fi expediate în adresa Ministerului Economiei, Direcția dezvoltarea mediului de afaceri, Secția politici de dezvoltare a IMM și comerț.

Proiectul de lege figurează pe agenda Planului de Activitate a Guvernului pentru anii 2021-2022. Termenul-limită de aprobare de către Guvern a proiectului de lege și transmiterea acestuia Parlamentului spre adoptare este luna decembrie.

‹ adv ›

Advertoriale

‹ adv ›
‹ adv ›

Comentează

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

‹ adv ›

Recomandate

‹ adv ›

Recomandate

‹ adv ›