image
Sursa foto: Jurnal.md

Chișinăul iese de sub codul roșu de alertă Covid

Comisiile teritoriale extraordinare de sănătate publică urmează să revizuiască măsurile anti-COVID-19, în conformitate cu rata de incidență a cazurilor de infectări. Potrivit datelor autorităților din sănătate, săptămâna precedentă, practic toate teritoriile administrative au coborât sub pragul roșu de alertă.

Excepție rămâne doar regiunea transnistreană, unde incidența este de 565 de cazuri la o sută mii populație, transmite IPN.

„Dacă Chișinău și Bălți, azi nu mai sunt în cod roșu, ci în cel portocaliu, de fapt, și comisia teritorială din Chișinău, și cea din Bălți are posibilitatea și trebuie să se întrunească pentru a adopta decizii care corespund nivelului portocaliu. Aceasta înseamnă că un șir de activități pot fi reluate. Pentru codul roșu, de exemplu, avem interdicții pentru evenimentele private, dar în codul portocaliu există limitări, condiții în care acestea pot avea loc. La fel și pentru alt gen de activități sociale și economice”, a declarat într-o conferință de presă, Svetlana Nicolaescu, secretar de stat la Ministerului Sănătății.

Chiar și așa, măsurile precum păstrarea distanței fizice, purtarea măștii de protecție în spații închise, dar și prezentarea certificatului COVID-19 în localuri rămân obligatorii.

Potrivit responsabilei, pe parcursul săptămânii trecute, au fost raportate în total 6 861 de cazuri noi de infectări, media pe zi constituind 980 de cazuri confirmate. Astfel, pentru prima dată în ultimele două luni, s-a coborât sub o mie de cazuri zilnice. Incidența cumulativă pentru șapte zile a constituit 184 de cazuri la o sută de mii populație, ceea ce corespunde la nivel național – pragului de alertă cod portocaliu.

Svetlana Nicolaescu susține că pe fonul acestor reduceri a cazurilor noi, s-a îmbunătățit situația pe segmentul spitalicesc. În țară mai rămân spitalizați 2 383 de pacienți cu COVID-19.  Dintre aceștia, 288 de pacienți sunt la terapie intensivă, iar 38 sunt intubați. Pe parcursul săptămânii trecute au fost raportate 396 de decese, dintre care doar 110 au survenit săptămâna trecută, celelalte fiind cazuri mai vechi.

Autoritățile constată o încetinire a ritmului de vaccinare, săptămâna trecută atestându-se o scădere cu 20% a numărului de doze de vaccin administrate, comparativ cu săptămâna precedentă. Svetlana Nicolaescu spune că, și în condițiile în care dinamica situației pandemice s-a îmbunătățit, este foarte important ca ritmul de imunizare să fie accelerat, pentru a ajunge de la tratament la prevenție.

Rata de imunizare cu schema completă este de 26%, față de ținta de 70% necesară pentru asigurarea unei imunități colective.

Noutăţile partenerilor

comentarii: