Copiii de la 12 ani din Moldova pot fi vaccinați anti-Covid, începând de mâine: Este aprobat un singur ser

Vaccinarea anti-Covid pentru copiii de peste 12 ani va începe în Republica Moldova de mâine, 18 noiembrie, și se va realiza cu serul Pfizer, după procedurile deja stabilite și pentru celelalte categorii de vârstă. Imunizarea se va efectua prin consimțământul părinților sau al reprezentantului legal al copilului, a anunțat astăzi secretara de stat a Ministerului Sănătății, Svetlana Nicolaescu. 

Foto: UNIMEDIA

„De mâine, 18 noiembrie, în Moldova începe vaccinarea anti-Covid a copiilor de la vârsta de 12 ani astfel se permite această vaccinare cu vaccinul pe baza ARN, doar în cazul exprimării intenției de vaccinare a parintelui sau reprezentantului legal al copilului în baza unei cereri de solicitare a imunizării pe numele instituției medicale sau a medicului de familie. La fel, vaccinarea copiilor cu vârsta de 12 ani și peste se va efectua doar cu acordul părintelui și reprezentatul legal al copilului”, a explicat secretara de stat a Ministerului Sănătății.

Totodată, Nicolaescu a precizat că imunizarea copiilor se va efectua doar în Centrele de vaccinare permanente.

„Nu se permite vaccinarea în punctele mobile de imunizare. Referitor la schemele de vaccinare aplicate copiilor - în lume sunt aprobate doua vaccinuri - Pfizer și Moderna. În Republica Moldova la momentul actual este disponibil vaccinul Pfizer. Schema prevede administrarea a doua doze de vaccin, la un interval de 21 de zile”, a menționat  Svetlana Nicolaescu.

Recent, ministra Sănătății, Ala Nemerenco, a venit cu precizări referitor la vaccinarea copiilor de la 12 ani: „Vaccinarea copiilor este permisă, pentru că nu este o vaccinare obligatorie, ține doar de decizia părinților, doar dacă se întrunesc două condiții. Prima este recomandarea comitetului de experți, pe lângă Ministerul Sănătății”.

Agenția Medicamentului și Dispozitivelor Medicale a dat undă verde vaccinării copiilor de la 12 ani cu serul Comirnaty produs de Pfizer-BioNTech, pe data de 25 octombrie 2021.


Pub