BNM: 90% din activele băncilor comerciale sunt deținute de investitori europeni

Guvernatorul Băncii Naționale a Moldovei, Octavian Armașu, și prim-viceguvernatorul BNM, Vladimir Munteanu, au participat luni, 15 noiembrie 2021, la Ziua Pieței de Capital din Moldova organizată la sediul Bursei de Valori din Londra. În cadrul acestei întrunirii s-a menționat că „90% din activele noastre bancare sunt deținute de investitori europeni”. 

Foto: UNIMEDIA

„Am implementat în ultimul timp o agendă de reforme foarte importantă, inclusiv programul FMI, iar aceste reforme au adus rezultate tangibile, care s-au soldat și cu atragerea de investitori internaționali - 90% din activele noastre bancare sunt deținute de investitori europeni. Băncile sunt bine capitalizate și bine guvernate. Reformele au sporit transparența și încrederea pentru clienți, inclusiv pentru deponenți”, a spus Octavian Armașu în deschiderea evenimentului.

Oficialul a afirmat că sistemul bancar din Moldova este aliniat la cele mai bune standarde internaționale și europene, fiind implementate cerințele Basel III. „BNM, ca autoritate de reglementare și supraveghere, va depune în continuare eforturi ca realizările obținute cu greu în ultimii ani să fie protejate și îmbunătățite în mod constant. Dorim să avem în continuare un sector bancar puternic, adaptat erei digitale. În acest sens, BNM se angajează să promoveze dezvoltarea sectorului bancar în beneficiul cetățenilor și a modernizării Republicii Moldova”, a menționat guvernatorul BNM.

Evenimentul de la Londra a avut scopul de a promova oportunitățile de investiții în Moldova.

În cadrul vizitei la Londra, conducerea BNM a participat și la un târg de cariere pentru moldovenii stabiliți în Marea Britanie, la care au fost prezentate oportunitățile de carieră la Banca Națională a Moldovei. Ulterior, conducerea BNM, alături de prim-ministra Natalia Gavrilița, aflată în vizită de lucru, s-a întâlnit cu un grup de cetățeni moldoveni din diasporă.


Pub