ANI îi „sugerează” lui Rebeja să se apere în instanță, după ce „s-a contrazis” pe Facebook: „Acuzațiile sunt obișnuite pentru noi”

Autoritatea Națională de Integritate a venit cu unele precizări pe actul de constatare în privința dlui Radu Rebeja prin care s-a stabilit incompatibilitate. Aceștia menționează că orice persoană supusă controlului are dreptul să se apere în instanța de judecată și să demonstreze contrariul, iar ce ține de acuzațiile făcute astăzi de fostul deputat, într-o postare pe facebook, instituția spune că „este obișnuită, având în vedere că nu este primul subiect, care face declarații publice, după ce a fost constatat cu încălcări ale legii ANI.

Foto: colaj

„În articolul din lege, invocat în această postate, se spune că mandatul de deputat este incompatibil cu orice altă funcție remunerata, cu excepția activităților didactice și științifice.

Funcția pe care a deținut-o Rebeja la această asociație simultan cu mandatul de deputat, prin natura ei este remunerata.

Faptul că nu a încasat un salariu, nu-l absolvă de răspunderea juridică.

Precizăm că, din momentul accederii într-o funcție de demnitate publică, persoana trebuie să-și soluționeze incompatibilitatea în termen de 30 de zile. Acțiune pe care dl Rebeja nu a intreprins-o, cel puțin asta reiese din probatoriul acumulat.

Reiteram că Autoritatea aplică legislația în vigoare și nu pot exista dubii referitoare la vreo încălcare în ceea ce privește decizia inspectorului”, spune ANI.

Aceștia mai spun că Rebeja în postarea de astăzi se contrazice, „având în vedere că funcția deținută în cadrul Asociației nu are caracter didactic și nici științific, respectiv, potrivit legii, deținerea acestor două funcții sunt incompatibile”.

Fostul deputat Radu Rebeja a venit cu o reacție după ce Autoritatea Națională de Integritate a constatat că ultimul a încălcat regimul juridic al incompatibilităților. În opinia lui, constatarea este greșită, ilegală și chiar calomnioasă, însă deocamdată nu o atacă în instanța de judecată. „Voi decide în scurt timp, or eu am lucruri mult mai importante de făcut - atât personale, cât și prin implicarea activă să dezvolt fotbalul moldovenesc”, a scris acesta pe Facebook.

Autoritatea Națională de Integritate a venit cu anunțul vineri. Aceștia menționau că au constatat încălcarea regimului juridic al incompatibilităților de către Radu Rebeja.


Pub