Au rămas singuri acasă și au scos țuica pe masă: Doi copii de 12 și 13 ani au ajuns la spital, după ce au băut alcool

Doi minori, în vârstă de 11, și respectiv, 13 ani, au ajuns în spital după ce au consumat alcool. Cei doi se aflau acasă singuri, când au decis să „guste” din tărie.

Foto: notizieplus.it

Potrivit poliției, totul s-a întâmplat ieri, 13 noiembrie, la Orhei.

Medicii de la spitalul raional Orhei au spus oamenilor legii că au fost internați doi minorii, după ce au consumat băuturi alcoolice.

Cei doi copii, în timp ce se aflau singuri acasă, au băut țuică. Mama celor doi a simțit miros de alcool și a chemat medicii, care au decis spitalizarea copiilor.

Ambii au fost internați în SR Orhei. La moment starea de sănătate a ambilor minori e satisfăcătoare unul din ei fiind deja externat. Celălalt la moment se află în secția pediatrie al SR Orhei fiind în afara oricărui pericol.

Pe acest cazul dat a fost sesizată APL teritorială. Alte circumstanțe se stabilesc.


Pub