OMS avertizează ţările să nu amâne reintroducerea restricțiilor: Este nevoie de măsuri „foarte stringente”

Organizaţia Mondială a Sănătăţii  a avertizat ţările care se confruntă cu o creştere a cazurilor de coronavirus să nu tergiverseze reintroducerea restricţiilor antiepidemice. Este nevoie de măsuri „foarte stringente”, spun experții OMS, în condițiile în care situația pandemică continuă să se deterioreze în multe state, majoritatea din Uniunea Europeană, informează Digi24.ro.

Foto: Digi24.ro

„Cu cât acţiunile vor fi puse în aplicare mai rapid, cu atât va fi nevoie de mai puţine măsuri ulterior", a declarat vineri experta OMS pe probleme de coronavirus, Maria van Kerkhove, la Geneva.

Reprezentanta OMS a atras atenţia asupra faptului că varianta Delta a virusului care circulă în prezent este mult mai contagioasă decât tulpinile precedente.

Mai multe ţări se află într-o situaţie dificilă şi trebuie să adopte măsuri „foarte stringente”, a declarat la rândul său directorul pentru urgenţe sanitare al OMS, Mike Ryan, potrivit Agerpres.


Pub