image
Sursa foto: Jurnal.md

Mandat de arestare pentru 30 de zile pe numele lui Veaceslav Platon

Ieri magistrații de la Judecătoria Chișinău, sediul Ciocana au admis demersul procurorilor anticorupție și au eliberat mandat de arestarea în contumacie, în privința lui Veacealav Platon, pe un termen de 30 zile.

Decizia a fost luată având în vedere desconsiderarea citației emise și neprezentarea lui Veaceslav Platon în fața organului de urmărire penală.

Amintim că, Platon Veaceslav are calitate de învinuit, pe o cauza penală aflată în gestiunea Procuraturii Anticorupție, pornită pe faptul pretinselor acțiuni ilegale de preluare a controlului asupra instituției financiare BC „Moldova-Agroindbank” SA și gestionarea acestei instituții în beneficiul unui grup criminal organizat. Investigațiile respective se referă la faptele ce se încadrează juridic conform prevederilor art.190 alin. (5) și art. 243 alin. (3) lit.b) din Codul Penal.

Ieri procurorii anticorupție l-au citat pe Veaceslav Platon pentru înaintarea acuzării în cadrul cauzei penale denumite generic „Laundromat”, în contextul executării cererii de asistență juridică internațională în materie penală, formulată la șase octombrie, de către autoritățile competente ale Federației Ruse.

Prin urmare, Veaceslav Platon a fost citat pentru aducerea la cunoștință a ordonanței de punere sub învinuire din 20 mai, emisă de reprezentantul organului de urmărire penală al Departamentului de anchetă al Ministerului de Interne al Federației Ruse.

Potrivit învinuirii formulate de către autoritățile Federației Ruse, lui Veaceslav Platon i se incriminează săvârșirea infracțiunilor prevăzute la alin. (1) art. 210 Codul penal al Federației Ruse (Organizația criminală) și pct. a), b) alin.(3) art. 193.1 din Codul penal al Federației Ruse ( efectuarea operațiunilor valutare privind transferurile mijloacelor bănești în valută străină din Federația Rusă pe conturile companiilor nerezidente, cu folosirea documentelor oficiale false, în proporții deosebit de mari, de către organizație criminală).

Noutăţile partenerilor

comentarii: