„Puși pe șotii” de la vamă: Un microbuz cu scoțieni ar fi trecut aseară frontiera fără control. Reacția IGPF

Un microbuz în care se aflau mai mulți suporteri microbiști din Scoția ar fi trecut aseară frontiera fără control. În prezent responsabilii întreprind un șir de măsuri pentru a identifica microbuzul și pasagerii, ne-a spus ofițera de presă de IGPF, Raisa Novițchi.

Foto: UNIMEDIA

„Poliția de Frontieră confirmă incidentul precum că un mijloc de transport a traversat frontiera fără autorizarea de rigoare. În prezent se întreprind un șir de măsuri privind identificarea microbuzului și depistarea persoanelor”, ne-a spus aceasta.

Totodată, a menționat că în punctul de trecere a frontierei Leușeni au loc lucrările de reparație, fapt ce îngreunează orientarea deplasării prin PTF.

„Astfel, la intrarea punctul de trecere conducătorul auto a poziționat microbuzul pe direcția dedicată transportului marfar, fără a stopa la linia de control. Ulterior, a părăsit teritoriul punctului de trecere, cu deplasarea spre interiorul țării”, a mai adăugat aceasta.

La fel, conducerea Poliției de Frontieră a dispus inițierea unei anchete de serviciu în vederea stabilirii circumstanțelor pe caz.

Echipa Națională a Moldovei va juca astăzi penultimul meci din preliminariile Campionatului Mondial de fotbal 2022. Adversara noastră este selecționata din Scoția. Partida, care se va disputa pe stadionul Zimbru din Chișinău, va începe la ora 19:00.


Pub