image
Sursa foto: Profimedia

Evergrande a evitat la limită falimentul, după ce a plătit în ultimul moment dobânda la o nouă obligațiune externă

Gigantul imobiliar chinez Evergrande a reușit să evite la limită intrarea în incapacitate de plată, după ce a plătit în ultimul moment dobânda la o obligațiune externă (bond). În ultima lună, compania a plătit la limită dobânzi la bonduri în valoare de 148 milioane de dolari. Criza e încă departe de sfârșit: Evergrande totalizează datorii de peste 300 de miliarde de dolari, din care 19 miliarde sunt în astfel de bonduri.

Plata ultimului bond a fost făcută chiar la finalul „perioadei de grație” de 30 de zile, care a expirat miercuri, perioadă în care trebuiau virați banii datorați creditorilor. Ratarea acestui interval ar fi dus la declararea incapacității de plată („default”) în cazul Evergrande și la provocarea unei crize a datoriilor în China, a doua economie a lumii.

Evergande mai are obligațiuni de peste 255 de milioane de dolari care trebuie plătite până pe 28 decembrie.

Compania Evergrande are în prezent datorii de 305 miliarde de dolari. Pasivele grupului reprezintă 2% din PIB-ul Chinei.

Falimentul Evergrande ar avea ample efecte globale, mai ales în condițiile în care economia Chinei se bazează masiv pe sectorul imobiliar, care are o valoare totală estimată la 52 de trilioane (sau 52 de mii de miliarde) de dolari. De asemenea, în acest moment, sectorul imobiliar chinez înregistrează, per ansamblu, datorii de 5 trilioane de dolari, adică o treime din PIB-ul Chinei.

Evergrande are în acest moment 1,6 milioane de apartamente nelivrate pentru care proprietarii deja au plătit deja avans. Compania - a doua ca mărime din sectorul imobiliar al Chinei - are în prezent obligaţiuni la scadenţă în 2022 în valoare de peste 7,4 miliarde de dolari.

În acest moment, în China există suficiente proprietăți imobiliare goale care pot găzdui peste 90 de milioane de oameni - suficient pentru a muta în ele populațiile unor țări precum Franța, Germania ori Marea Britanie.

Noutăţile partenerilor

comentarii: