image
Sursa foto: Jurnal.md // Nadejda Roscovanu

FOTO // LIVE // Evenimentul de transmitere a trei autospeciale noi pentru stațiile comunitare de pompieri voluntari

Evenimentul de transmitere a trei autospeciale noi pentru stațiile comunitare de pompieri voluntari din raioanele Cantemir, Ungheni și Leova.

Trei stații comunitare de pompieri voluntari din raioanele Cantemir, Ungheni și Leova au fost dotate cu autospeciale de intervenție, cu ajutorul Agenției Austriece pentru Dezvoltare și PNUD. Este vorba despre stațiile din localitățile Baimaclia, Pârlița și Sărăteni, care vor deservi aproximativ 55 de comunități rurale, cu o populație totală de peste 80 de mii de locuitori.

Autospecialele și echipamentul pentru pompieri au fost achiziționate cu asistența financiară.

Unitățile de tehnică, cu o capacitate de 1600 litri fiecare, vor putea fi utilizate atât la stingerea incendiilor, cât și în cazul altor situații excepționale, chiar și în localitățile cu drumuri greu accesibile. Autospecialele sunt dotate cu utilaj hidraulic și motopompe. Valoarea totală a donației este de aproximativ 225 de mii de euro. 

„Credem cu adevărat că donația noastră va ajuta pompierii voluntari să gestioneze mai bine situațiile de urgență, precum dezastrele naturale sau incendiile provocate de om! Cooperarea Austriacă pentru Dezvoltare va continua să susțină în Moldova acțiuni menite să crească reziliența comunităților pentru prevenirea dezastrelor cauzate de schimbările climatice pe termen scurt, mediu și lung”, a declarat consilierul Gunther Zimmer, șef al Biroului de Coordonare al Agenției Austriece pentru Dezvoltare (ADA), Ambasada Austriei la Chișinău, citat într-un comunicat de presă emis de  PNUD Moldova.

Dima Al-Khatib, reprezentanta rezidentă PNUD în Republica Moldova, a menționat că, potrivit mai multor evaluări, Republica Moldova este extrem de vulnerabilă la schimbările climatice, având în vedere specificul său economic și caracteristicile geografice. Abilitarea și echiparea comunităților locale este esențială pentru gestionarea riscurilor climatice și a dezastrelor, la fel ca și crearea unor parteneriate.

Și primarul satului Pârlița, Ludmila Nistor, a fost de acord că această donație va oferi comunităților mai multă siguranță în gestionarea situațiilor excepționale. Or, pe parcursul primelor nouă luni ale anului curent, în raionul Ungheni au fost înregistrate 435 de intervenții ale pompierilor.

Cu asistența financiară a Austriei, în cadrul proiectului PNUD „Reducerea riscurilor climatice și dezastrelor”, pompierii voluntari și salvatori de la aceste trei stații comunitare vor fi instruiți cum să intervină în caz de incendiu cu utilaje și autospeciale și cum să asigure protecția oamenilor în cazul unor situații de urgență.

Jurnal.md // Nadejda RoscovanuJurnal.md // Nadejda Roscovanu
Jurnal.md // Nadejda RoscovanuJurnal.md // Nadejda Roscovanu
Jurnal.md // Nadejda RoscovanuJurnal.md // Nadejda Roscovanu
Jurnal.md // Nadejda RoscovanuJurnal.md // Nadejda Roscovanu
Jurnal.md // Nadejda RoscovanuJurnal.md // Nadejda Roscovanu
Jurnal.md // Nadejda RoscovanuJurnal.md // Nadejda Roscovanu
Jurnal.md // Nadejda RoscovanuJurnal.md // Nadejda Roscovanu
Jurnal.md // Nadejda RoscovanuJurnal.md // Nadejda Roscovanu
Jurnal.md // Nadejda RoscovanuJurnal.md // Nadejda Roscovanu

Noutăţile partenerilor

comentarii: