Ceban propune guvernării să rămână peste program, din solidaritate cu elevii: Ceea ce s-a făcut e o bătaie de joc

Primarul capitalei, Ion Ceban, a anunțat că de astăzii elevii din Chișinău au revenit la școli. Ceban consideră că recuperarea orelor la care au absentat pe perioada vacanței prelungite „este o abordare foarte întortocheată”, care nu i se pare deloc corectă și a venit cu „propunerea ca și cei de la guvernare rămână peste program”. „În semn de solidaritate cu elevii”, susține Ion Ceban.

Foto: UNIMEDIA

„De astăzi elevii au revenit la școală. În acest context, am solicitat responsabililor să fie precauți și să monitorizeze respectarea normelor anti-Covid. În același timp, Guvernul și Ministerul Educației și Cercetării nu au mai venit cu o explicație clară, din ce cauză copiii au lipsit o săptămână de la școală, fapt ce ne face să deducem că principala cauză a fost situația neclară privind asigurarea acestora cu agent termic. Așadar, am cerut ca în grădinițe și școli să fie cald și să nu se economisească pe sănătatea copiilor, din cauza anunțului făcut în presa de unii specialiști că va fi scumpit prețul la gaz”, este anunțul făcut de Ion Ceban.

Totodată, acesta nu este de acord cu măsuri luate de Ministerul Educației privind recuperarea orelor.

„Am înțeles că elevii vor recupera orele la care nu au fost săptămâna trecută din contul unui program prelungit, o abordare foarte întortocheată, care nu mi se pare deloc corectă, dar asta este poziția mea. Pe lângă faptul că Guvernul și Ministerul nu a explicat destul de clar, ca să nu zic deloc, de ce au lipsit copii tocmai o săptămână, putem doar să presupunem că ar fi din cauza neclarității cu gazele naturale.

Acum copii trebuie să învețe conform orarului prelungit, da eu am o propunere ca și cei de la Guvernare în semn de solidaritate ca și copii să rămână peste program și să se apuce de muncă. Din informațiile pe care mulți demnitari vin un pic mai târziu la serviciu decât ora opt, au coffee brake-uri prelungite. Îi poți vedea prin restaurantele cu „program prelungit” în orele de masă, mulți dintre ei pleacă până la ora 17:00, lăsând lumina aprinsă la Guvern, pentru a crea impresia că se lucrează. Ceea ce s-a fost făcut în raport cu elevii este o bătaie de joc”, a declarat edilul capitalei la ședința de astăzi a Primăriei.

Asociația Părinți Solidari a venit cu o reacție la ultimele decizii ale Ministerului Sănătății privind organizarea procesului educațional. „Partea bună e că totuși, cei de la Ministerul Educației și Cercetării al Republicii Moldova, cu mare greu, atât sub presiunea părinților, dar și după discuții cu reprezentanții Direcțiilor de educație, au înțeles că au gafat, și au venit cu o soluție de compromis”, a scris Părinți Solidari, într-o postare pe Facebook.

Ministerul Educației a extins, la data de 4 noiembrie, termenul de recuperare a orelor pentru zilele suplimentare de vacanță până la sfârșitul anului de studii 2021-2022.

Vacanța elevilor nu va fi prelungită. Ministra Sănătății a anunțat ieri că școlile vor reveni la programul obișnuit, iar de luni orele vor fi reluate.

Elevii urmau să revină la ore săptămână precedentă, însă din cauza situației epidemice Ministerul Educației a decis prelungirea vacanței.

CNESP a recomandat Ministerului Educației examinarea posibilității extinderii vacanței de toamnă 2021 pentru elevii din instituțiile de învățământ primar, gimnazial și liceal până la 7 noiembrie în teritoriile în care este stabilit pragul de alertă roșu.

Inițial, ministerul Educației a anunțat despre prelungirea vacanței de toamnă pentru elevi. Acești urmau să recupereze cele două zile libere, „cadou” de la minister. Este vorba despre zilele de 25 și 26 octombrie, potrivit ordinului semnat de ministrul Educației, Anatol Topală.


Pub