(video) Au furat nisip de peste 2 milioane de lei. Conducerea unei companii care gestionează o carieră din Telenești, cercetată de INI

O companie care gestionează o carieră de nisip din raionul Telenești a ajuns în vizorul Inspectoratului Național de Investigații, după ce ar fi extras ilegal resurse naturale în sumă totală de peste 2 milioane de lei.

Foto: captura ecran

Ofițerii Direcției investigații complexe a Inspectoratului Național de Investigații au documentat activitatea ilegală companiei, pe parcursul lunilor iunie- august 2021. Polițiștii au constatat că factorii de decizie ai companiei extrăgeau nisip în mod ilegal, dat fiind faptul că pămîntul le-a fost dat în arendă pentru folosință cu altă destinație, de către APL-ul raionului Telenești.

În acest context, a fost interpelat Inspectoratul pentru protecția mediului, care, în urma măsurărilor efectuate, a constatat că în perioada martie-septembrie curent, au fost extrase ilegal resurse naturale în sumă totală de peste 2 080 000 lei.

Pe acest caz a fost pornit un proces penal conform art. 186 al. 5 Cod penal al Republicii Moldova – furtul săvârșit în proporții deosebit de mari.

Persoanele culpabile de asemenea infracțiune riscă închisoare de la 7 la 12 ani.

Polițiștii continuă cercetările, pentru a stabili toate circumstanțele și persoanele implicate în această schemă frauduloasă.



Pub