Proiectul de modificare a Codului administrativ, de procedură civilă și a Legii privind administrația publică locală nu a trecut filtrul CAPC: Ce erori au fost depistate

Centrul de Analiză și Prevenire a Corupției (CAPC) a expediat Parlamentului opinia sa referitor la proiectul de modificare a Codului administrativ, Codului de procedură civilă și a Legii privind administrația publică locală, înregistrat de un grup de deputați.

Foto: Getty Images

„Conform notei informative, proiectul de lege a fost elaborat în vederea acordării „aleșilor locali, inclusiv asociației obștești, dreptul efectiv de a contesta actele ilegale adoptate de autoritatea locală executivă sau consiliile locale.” În opinia autorilor „modificările respective vor acorda posibilitate consilierilor locali de a interveni efectiv atunci când sunt încălcate drepturile și interesele colectivității a căror interese le reprezintă, iar societății civile atunci când se aduc atingere intereselor publice”.

Potrivit autorilor, proiectul de lege prevede instituirea unui mecanism de contestare a actelor administrative normative adoptate de autoritatea locală executivă sau consiliile locale (modalitatea de contestare a actului administrativ normativ, subiecții cu drept de a contesta actele administrative normative, limita în care actul administrativ normativ poate fi supus controlului, temeiurile de anulare a actului administrativ normativ și modalitatea de suspendare a acestor acte).

În acest sens, autorul precizează că, „prin modificările propuse se urmărește acordarea dreptului consilierilor locali de a solicita oficiului teritorial al Cancelariei de Stat să efectueze controlul de legalitate, să inițieze controlul judecătoresc al actelor adoptate de autoritatea locală executivă sau consiliile locale, pe care consilierul local le consideră a fi ilegale”. Suplimentar, prin acest proiect de lege se oferă dreptul societății civile de a cere oficiului teritorial al Cancelariei de Stat supunerea controlului de legalitate a deciziilor administrative cu caracter normativ.

Experții CAPC consideră că modificările propuse extind subiecții cu drept de solicitare a controlului de legalitate sau a controlului judiciar. „Mecanismul propus este unul binevenit, stabilind condițiile și modul în care consilierul local, membrii societății civile pot solicita efectuarea controlului de legalitate de către oficiile teritoriale ale Cancelariei de Stat, asigurând în același timp condiții pentru toți consilierii, inclusiv cei din opoziție, de a participa la procesul de verificare a legalității actelor adoptate de autoritatea locală executivă și consiliile locale”, se arată în opinia CAPC.

Totodată, experții susțin că unele modificări urmează a fi revăzute pentru a fi în concordanță cu normele juridice în vigoare.

Analiza detaliată a proiectului de Lege nr. 223 pentru modificarea unor acte normative, poate fi vizualizată aici: Centrul de Analiză și Prevenire a Corupției (CAPC) a expediat Parlamentului opinia sa referitor la proiectul de modificare a Codului administrativ, Codului de procedură civilă și a Legii privind administrația publică locală, înregistrat de un grup de deputați.

Conform notei informative, proiectul de lege a fost elaborat în vederea acordării „aleșilor locali, inclusiv asociației obștești, dreptul efectiv de a contesta actele ilegale adoptate de autoritatea locală executivă sau consiliile locale.” În opinia autorilor „modificările respective vor acorda posibilitate consilierilor locali de a interveni efectiv atunci când sunt încălcate drepturile și interesele colectivității a căror interese le reprezintă, iar societății civile atunci când se aduc atingere intereselor publice”.

Potrivit autorilor, proiectul de lege prevede instituirea unui mecanism de contestare a actelor administrative normative adoptate de autoritatea locală executivă sau consiliile locale (modalitatea de contestare a actului administrativ normativ, subiecții cu drept de a contesta actele administrative normative, limita în care actul administrativ normativ poate fi supus controlului, temeiurile de anulare a actului administrativ normativ și modalitatea de suspendare a acestor acte).

În acest sens, autorul precizează că, „prin modificările propuse se urmărește acordarea dreptului consilierilor locali de a solicita oficiului teritorial al Cancelariei de Stat să efectueze controlul de legalitate, să inițieze controlul judecătoresc al actelor adoptate de autoritatea locală executivă sau consiliile locale, pe care consilierul local le consideră a fi ilegale”. Suplimentar, prin acest proiect de lege se oferă dreptul societății civile de a cere oficiului teritorial al Cancelariei de Stat supunerea controlului de legalitate a deciziilor administrative cu caracter normativ.

Experții CAPC consideră că modificările propuse extind subiecții cu drept de solicitare a controlului de legalitate sau a controlului judiciar. „Mecanismul propus este unul binevenit, stabilind condițiile și modul în care consilierul local, membrii societății civile pot solicita efectuarea controlului de legalitate de către oficiile teritoriale ale Cancelariei de Stat, asigurând în același timp condiții pentru toți consilierii, inclusiv cei din opoziție, de a participa la procesul de verificare a legalității actelor adoptate de autoritatea locală executivă și consiliile locale”, se arată în opinia CAPC.

Totodată, experții susțin că unele modificări urmează a fi revăzute pentru a fi în concordanță cu normele juridice în vigoare”, arată comunicatul emis de CAPC.


Pub