(doc) Maia Sandu cere inițierea evaluării activității procurorului general suspendat Alexandr Stoianoglo

Foto: cotidianul.md

Președinta Republicii Moldova, Maia Sandu, a transmis astăzi Consiliului Superior al Procurorilor o sesizare prin care a cerut evaluarea activității Procurorului General suspendat Alexandr Stoianoglo.

„Decizia de a iniția procedura de evaluare e determinată de necesitatea consolidării încrederii societății în instituția Procuraturii, încredere compromisă de lipsa rezultatelor în combaterea criminalității și corupției, în special în dosarele de rezonanță, în perioada în care aceasta a fost condusă de Procurorul General suspendat.

Instituțiile statului implicate în lupta anticorupție trebuie să acționeze ferm, după lege, și să țină cont de așteptările societății. Cetățenii cer să se facă dreptate. Cetățenii nu vor o procuratură care asistă neputincioasă când statul este devalizat. În calitate de Președinte, îmi doresc ceea ce își doresc oamenii: legea să fie respectată, iar cei care au comis abuzuri să fie sancționați corespunzător”, spune Maia Sandu.

Ieri, 3 noiembrie 2021, Magistrații Judecătoriei Chișinău, sediul Ciocana, au prelungit măsura preventivă sub formă de arest la domiciliu a procurorului general suspendat, Alexandr Stoianoglo, pentru încă 30 de zile.

Amintim că procurorul general suspendat, Alexandr Stoianoglo, a fost suspendat din funcție și reținut pentru 72 de ore pe 5 octombrie, iar procurorul Victor Furtună a cerut instanței 30 de zile de arest pe numele lui Alexandr Stoianoglo.

El este acuzat de abuz în serviciu, depășirea atribuțiilor de serviciu, corupere pasivă și oferirea de declarații false în fața organelor competente.

Alexandr Stoianoglo este anchetat pentru decizia de a renunța la învinuirile aduse lui Veaceslav Platon în dosarul furtului bancar și pentru promovarea unui amendament în 2011 în favoarea „Laundromatului”.

Share: Share on Facebook Share on Twitter Share on Telgram
Comentarii
  • Cineplex

  • Știri pentru tine
  • Lifestyle din stânga nistrului

  • Portalul CIVIC.MD: Activitati ONG, anunturi, granturi, job-uri, voluntariat, evenimente