Ascundea droguri în produse alimentare și le trimitea din Franța în Moldova: Un moldovean, prins și extradat

Un bărbat în vârstă de 33 de ani, a fost reținut de oamenii legii pentru expedierea pastilelor psihotrope din Franța, plasând comprimatele printre coletele cu produse alimentare.

Foto: Polițiia Republicii Moldova

Potrivit poliției, acesta a fost extrădat de autoritățile franceze și autorităților moldovenești.

Bărbatul este suspectat de contrabandă și circulația ilegală a drogurilor sintetice și pastile cu efect psihotrop de tip „Subutex”, în anul 2020, când ofițerii de investigații au depistat 200 de pastile în valoare de 200 de mii de lei. O parte din aceste pastile erau transmise în Penitenciarele RM.

Pe parcursul investigației, s-a stabilit că bărbatul procura pastilele psihotrope de tip „Subutex” în farmaciile din Paris, prezentând rețete medicale falsificate, ulterior le expedia prin intermediul coletelor și transportului rutier de pasageri în RM pentru comercializare consumatorilor.

Extrădarea acestuia a fost posibilă ca urmare a cooperării între poliția RM și Franței, efectuată pe canalele polițienești.

Menționăm că, în perioada anilor 2020 – 2021, polițiștii au relevat 25 de cazuri de contrabandă cu Subutex, fiind sechestrate peste 3 200 de pastile în valoare de peste 3.000.000 de lei.


Pub