Cum a reușit să înnebunească publicul un tânăr timid și retras? A ridicat stadioane întregi în picioare și i-a făcut pe toți să-i fredoneze piesele, asemeni unei rugăciuni. Vorbesc despre Freddie Mercury, vocalistul formației britanice de muzică rock Queen.
Mercury a fost recunoscut pentru calitățile sale vocale remarcabile de tenor, cât și pentru prestațiile live la concerte fabuloase de neuitat. În calitate de compozitor, a scris multe hituri internaționale, printre care: Killer Queen, Bohemian Rhapsody, Somebody to Love, We Are the Champions și Crazy Little Thing Called Love. Însă toate aceste informații pot fi găsite cu ușurință la o căutare pe Google.
Jurnalista Lesley-Ann Jones a scris despre celălalt Freddie, despre omul care ascundea de toți originea sa, care nu vorbea despre boala de care suferea nici măcar cu părinții, despre omul care își trăia viața doar prin muzica pe care o crea.
 Acest articol face parte din rubrica „O carte pe săptămână”, realizată în colaborare cu Librăria Cărturești. Ne propunem să citim săptămânal câte o carte și să-ți povestim pe scurt despre aceasta, să te inspirăm, informăm și să-ți facem poftă de lectură. Descoperim lumea cărților împreună!Cartea din această săptămână se numește „Bohemian Rhapsody. Adevărata biografie a lui Freddie Mercury”, de Lesley-Ann Jones, pe care o găsești la Cărturești. |
„Bohemian Rhapsody. Adevărata biografie a lui Freddie Mercury” este biografia artistului scrisă de jurnalista care l-a cunoscut îndeaproape, care i-a urmărit viața și cariera.
„Pe atunci totul era mai simplu. Artiștii și jurnaliștii zburau de obicei împreună, mergeau în aceeași limuzină, stăteau în aceleași hoteluri, mâncau la aceleași mese și se distrau pe cinste. Acum nu se prea întâmplă așa. Prea mulți manageri, agenți, promotori, specialiști în relații publice, tipi de la casa de discuri și oportuniști, cu toții au un plan. Pe atunci, intram peste tot cu sau fără un card laminat sau o legitimație care să-ți permită accesul. Uneori le și ascundeam doar ca să nu ne ieșim din mână. Îmi place să cred că mă potriveam în peisaj: o pistruiată slabă de douăzeci și ceva de ani căreia îi plăcea rock-and-roll-ul”, își începe cartea Lesley-Ann Jones.
Jurnalista povestește că primul lucru care îți sărea în ochi când îl întâlneai pe Freddie era silueta lui prea slabă. „Poate asta era ca urmare a regimului pe bază de nicotină, votcă, vin, cocaină, poftă scăzută de mâncare și a faptului că era un interpret plin de energie. Era atât de măreț pe scenă, încât te așteptai să fie impunător și în viața reală. Însă nu era. Dimpotrivă, părea mic și avea un aer de băiețel adorabil. Voiai să-i fii mamă. În viața de zi cu zi, Freddie era umil și rezervat, iar pe scenă avea un aer arogant”, îl descrie autoarea. În una dintre serile petrecute într-un bar retras, unde Mercury voia să stea departe de ochii lumii, i-a mărturisit că și-a creat un monstru, iar acest monstru este anume el. Deși a visat de mic să-și poată permite să cumpere orice, când a ajuns să-și realizeze acest vis căuta cum să evadeze din lumea pe care și-a creat-o. „Încep să-mi fac griji că nu pot să-mi controlez viața. Mai degrabă mă controlează ea pe mine… Fac o dramă din nimic, nu?” Și nimeni nu i-a răspuns, dar l-a privit și lăsat să se cufunde în aceste meditații pe care le făcea în prezența unor jurnaliști, cu riscul că aceste destăinuiri și frici ar putea să apară pe primele pagini ale ziarelor. Dar nu era obișnuit să aibă încredere în oameni și se aștepta mereu că va fi trădat, vorbit pe la spate sau ironizat pentru felul excentric în care se îmbrăca, sărea pe scenă.
„Confidențialitatea e primul lucru pe care vedetele îl sacrifică și ultimul lucru despre care își dau seama că îl vor înapoi”, spune Lesley-Ann Jones despre artistul care trăia ca și cum ziua de mâine nu avea să mai vină.
Simon Napier-Bell, cel mai notoriu manager de muzică pop/rock din industrie declara: „Artiștii au mereu o copilărie marcată de abuz – cel puțin în lipsa de afecțiune. Așa că își doresc cu disperare să aibă succes, să primească iubire și atenție. Toți ceilalți renunță până la urmă. Pentru că e absolut sinistru să fii vedetă. E plăcut să primești o masă bună, dar apoi vin oameni la fiecare 30 de secunde în timp ce tu mănânci. E un coșmar. Însă vedetele sunt dispuse să suporte riscurile. Vine la pachet cu tot restul”.
De atenție și admirație avea nevoie și Freddie, băiatul crescut într-o familie rezervată, cu părinți mult prea ocupați cu lucrul său și care nu știau cum să-i alinte pe cei doi copii. Motiv pentru care, probabil, Freddie s-a atașat atât de mult de Mary Austin, cu care a trăit împreună, s-a iubit și, ulterior, au devenit cei mai buni prieteni, de care artistul nu voia să se desprindă. Mary era cea la care Freddie mergea când fricile de copil pe care și le înăbușea cu aroganța și hainele extravagante răbufneau, ieșeau la suprafață și se încăpăținau să rămână ascunse. „Ea a devenit punctul de reper al lui. Se baza pe ea, pe forța ei. De câte ori simțea că stilul lui de viață/sex/droguri/rock-and-roll îl copleșește și nu făcea față presiunilor din studioul de înregistrări și din turnee, se ducea la Mary. Puternică și de încredere, iertătoare, îngăduitoare – era figura maternă de care se va agăța mereu”, constată jurnalista care i-a scris biografia.
„Sunt un om al extremelor”, s-a descris Freddie la un moment dat. „Am o parte blândă și o parte dură și nu foarte mult la mijloc. Uneori pot fi foarte vulnerabil, un adevărat copil, dar atunci sunt călcat în picioare. Dar alteori sunt dur și, când sunt puternic, nimic nu mă poate atinge”. Din copilărie, el suferea de mania persecuției, dar nu recunoștea mereu acest lucru. Se îngrijora că oamenii îl batjocoreau pe la spate și că era ridicol. Avea să rămână unul dintre cei mai feroce demoni interiori ai lui până la moarte.
„Freddie era un show-man extravagant într-o vreme când trupele veneau pe scenă îmbrăcate cu ce purtaseră toată ziua. El înțelegea lumea spectacolului. Îi plăcea aerul regal pe care i-l oferea denumirea trupei și pretextul de a fi mai extravagant pe scenă. Puterea brută cu care vrăjea publicul te copleșea de-a dreptul. În culise, cele mai cunoscute nume din industria rock se opreau să se uite la rivalul lor, care îi eclipsa pe toți”, scrie jurnalista.
După multă tăcere sau negare, cu o zi înainte de moartea sa, reprezentantul lui Freddie Mercury anunță că artistul suferă de SIDA. Boala l-a slăbit, stors din interior, motiv pentru care s-a izolat în casa sa, cu paparazzi care stăteau la pândă non-stop. Nu voia ca cineva să știe că este bolnav, în special părinții lui. Voia să-i protejeze de suferință și de gândul mistuitor că ar putea să-l piardă. De aceea a și cerut să fie incinerat chiar în ziua în care va muri, pentru a nu da suficient timp oamenilor să plângă. „Oamenii merită să-și continue viața și să asculte muzică”, spunea el.
Piesa „Bohemian Rhapsody”, relansată ca single de Crăciun în 1991, la scurtă vreme după moartea lui Freddie, a ajuns imediat pe prima poziție, strângând peste un milion de lire pentru asociația de caritate anti-SIDA. În 2006, revista Time l-a clasificat pe Mercury drept una dintre cele mai importante personalități din ultimii 60 de ani.
Sursa foto: express.co.uk,menstylefashion.com
