Actualitate

Membrii CSM au admis astăzi cererea de demisie a judecătorului Ion Dodon: „Mare păcat, este o pierdere pentru sistemul judecătoresc”

Președintele interimar al CSM, Dorel Musteață, a spus că „a fost imposibil să-l convingă să rămână în sistem”, transmite unimedia.info.

Prin Decretul președintelui Republicii Moldova din 30 septembrie 2020 acesta a fost numit, pe un termen de cinci ani, în funcția de judecător la Judecătoria Căușeni.

Pe 8 ianuarie 2003 acesta a fost numit prin transfer în funcţia de şef interimar al secției juridice în cadrul Ministerului Sănătăţii al Republicii Moldova, iar pe 23 octombrie 2003, a fost numit prin transfer în funcţia de consultant şef al Serviciului Juridic în cadrul Ministerului Sănătăţii al Republicii Moldova.

În 2005 a lucrat în funcţia de şef Direcţia Juridică şi Secretariat în cadrul Ministerului Sănătăţii şi Protecției Sociale al Republicii Moldova, iar la 5 aprilie 2007 a fost numit în funcţia de Şef al Direcţiei cooperare juridică internațională, Direcţia generală relații internaționale şi integrare europeană în cadrul Ministerului Justiţiei al Republicii Moldova.

Doi ani mai târziu, pe 11 iunie 2007 Ion Dodon a fost transferat în Aparatul Guvernului Republicii Moldova, în funcţia de consultant principal în probleme de drept, iar pe 16 iunie 2008 – numit în funcţia de consultant principal în Direcţia Juridică în Aparatul Guvernului Republicii Moldova.

Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmărește TIMPUL pe Google News și Telegram!


Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *