Echipa lui Ilan Șor continuă amenajarea curților de bloc, la Orhei

Mai mult confort și siguranță pentru locuitorii municipiului Orhei. Echipa Partidului „Șor” a reușit să renoveze o curte a două blocuri de locuințe, de pe strada Scrisului Latin. Tot acolo, au fost amenajate un teren de joacă pentru copii, precum și un teren de sport.

Foto: partidulsor.md

Localnicii sunt foarte surprinși de felul în care arată acum curtea lor de bloc.

„Este foarte, foarte bine. Anterior, glodul era până la genunchi. Cum să nu-ți placă cum este acum?”, a spus o pensionară.

„De un an am revenit acasă, în Moldova, și sunt foarte mulțumită. Avem un oraș frumos. E plăcut să ieși la plimbare cu copiii. Avem și un teren de joacă. De asta am și revenit acasă, pentru că avem condiții bune”, a spus o tânără.


Primarul municipiului Orhei, Pavel Verejanu, a declarat următoarele:

„Curtea a fost amenajată așa cum se cuvine pentru confortul și siguranța oamenilor. A fost construit un teren de joacă, a fost amplasată o sfoară pentru uscat rufele, bară de bătut covoarele, parcare. Am spus și repet, indiferent de vreme, de evenimentele care au loc, de campaniile electorale, pandemie etc. echipa lui Ilan Șor muncește”.


Prezentă la evenimentul de inaugurare a curții de bloc, deputatul Marina Tauber s-a arătat mândră de faptul că orașul Orhei este un model de dezvoltare, dar și o sursă de inspirație pentru alte localități.

„Acolo unde nu se depun toate eforturile, nu se lucrează din suflet, lucrurile nu se mișcă atât de repede. Acest proiect minunat, de renovare a curților de bloc, este copiat de autoritățile din municipiul Chișinău, dar și din alte orașe, ceea ce ne bucură. Suntem mândri că orașul Orhei este în fruntea tuturor și este un exemplu și pentru ceilalți”, a precizat Marina Tauber.

Și președintele raionului Orhei, Dinu Țurcanu, a menționat că în orașul Orhei se făurește viitorul și că acest municipiu este un model demn de urmat pentru toate orașele din Republica Moldova.

„Mă bucur că am reușit inaugurarea acestei curți, car se află pe o stradă cu o denumire simbolică pentru istoria noastră, ca stat. Scrisul Latin reprezintă un simbol și pe această stradă nu putea să fie altfel, decât cum este acum. Sunt foarte mândru că orașul Orhei arată așa cum vor arăta orașele noastre, în viitor. Toate realizările vin ca răspuns a faptului că dvs., din 2015 și până în prezent, ați dat dovadă de înțelepciune și de răbdare. Fără aceste două noțiuni, nu ar fi fost posibil ca orașul Orhei să arate astfel”, a afirmat Dinu Țurcanu.


În context, primarul de onoare al orașului Orhei, deputatul Ilan Șor, a declarat că, împreună cu echipa sa, va continua să implementeze proiectele menite să le asigure oamenilor confort și siguranță, indiferent de criticile și piedicile care se pun.


„Amenajarea curților de bloc și menținerea unei ambianțe plăcute înseamnă foarte mult pentru oameni. Indiferent ce zic oponenții noștri, noi vom continua să le facem viața oamenilor mai bună și vom moderniza încet-încet, localitate după localitate”, a conchis președintele Partidului „ȘOR”, Ilan Șor.


Potrivit reprezentanților Primăriei municipiului Orhei, de la începutul acestui an, echipa lui Ilan Șor a amenajat șapte curți care aparțin a 19 blocuri de locuințe. De asemenea, în aceste curți au fost construite opt terenuri de joacă și două terenuri de sport.

(P.)


Pub