Ministerul Educației confirmă că mai mulți profesori nu și-au primit salariile în ultimele luni. Precizările MEC

Ministerul Educației și Cercetării a venit cu o reacție, după ce în presă au apărut informații că mai mulți profesori din diverse raioane ale țării ar fi rămas fără salarii în ultimele 2-3 luni. Astfel, potrivit deputaților fracțiunii Blocului Comuniștilor și Socialiștilor, datoriile față de cadrele didactice se ridică la peste 69 milioane lei.

Foto: UNIMEDIA

„Ministerul Educației și Cercetării precizează că volumul alocațiilor necesare acoperirii deficitului bugetar pentru achitarea salariilor cadrelor didactice din unele instituțiile de învățământ general pentru anul 2021, a fost aprobat prin Legea nr.135 din 14.10.2021, privind modificarea Legii bugetului de stat nr.258/2020.

Cabinetul de Miniștri urmează mâine, 3 noiembrie, să aprobe proiectul de Hotărâre de Guvern cu privire la repartizarea unor alocații aprobate prin Legea bugetului de stat nr.258/2020, pentru acoperirea deficitului bugetar, necesar achitării salariilor, înregistrat în anul curent de către unele instituții de învățământ general”, se menționează într-un comunicat emis de MEC.

MEC mai precizează că, „a informat anterior, Consiliile raionale și organele locale de specialitate în domeniul învățământului, că în comun cu Ministerul Finanțelor elaborează proiectul de Hotărâre de Guvern menționat mai sus”.

Petru Burduja, deputat BCS, vicepreședinte al Comisiei economie, buget și finanțe, a declarat, astăzi, că mai mulți pedagogi care activează în instituțiile de învățământ din țară nu au primit salariile din luna august, iar suma acumulată pentru datoriile salariale este de peste 69 milioane de lei.

În același context, Irina Lozovan, deputată a fracțiunii BCS, a comunicat că deficitul bugetar a 10 instituții de învățământ din raionul Ocnița este de circa 2 milioane de lei. Totodată, 17 instituții de învățământ din raionul Dondușeni nu au suficiente finanțe pentru a achita salariile în sumă de peste 3 milioane de lei.

Solicitați să ofere o reacție la informațiile făcute publice, cu privire la întârzierea plăților salariale, reprezentanții Ministerului Finanțelor ne-au promis că revin mai târziu cu un răspuns.


Pub