Aleșii locali vor avea un coleg nou: CEC a decis cine ia locul lui Chirtoacă

Mariana Lungu va lua locul lui Dorin Chirtoacă în Consiliul Municipal Chișinău. Decizia vine la o săptămâna de la anunțul făcut de fostul primar privind retragerea de la șefia PL și din Consiliul local.

Foto: colaj

Decizia a fost luată astăzi de către membrii CEC.

Săptămâna trecută liderul Partidului Liberal (PL), Dorin Chirtoacă, anunța că se retrage din politică, după ce potrivit lui „autoritățile Republicii Moldova nu au constatat”, că dosarele în care este vizat sunt „politice”. „Am încercat să găsesc energie pentru a merge inainte. Acum 3 săptămâni, însă, am rămas consternat, să văd cum procurorii regimului Plahotniuc - D. Robu, V. Furtună, V. Morari - sunt promovați”, a menționat Chirtoacă.

Peste câteva zile, a venit cu unele precizări și a menționat că se va întoarce la solicitarea cetățenilor. „Întrerupere și retragere este diferență? Acest cuvânt, chiar dacă nu l-am pronunțat, putea fi folosit, cel mult în felul următor: se retrage din CMC și de la conducerea PL”, declara acesta.

Dorin Chirtoacă a fost primar al capitalei pentru 3 mandate. Din 17 iunie 2007, obținând victoria cu 61,17% în fața candidatului comunist Veaceslav Iordan. În 2011 a fost reales în funcția de primar, învingându-l în turul doi de scrutin pe Igor Dodon. La alegerile locale din Chișinău din 14 iunie 2015, Chirtoacă a obținut 53,54% din voturi, câștigând cel de-al treilea mandat consecutiv de primar al municipiului Chișinău.


Pub